chiceră, chicere, s.f. – (reg.) Vârf, culme, pisc. ♦ (top.) Valea Chicerii Pietroase (Dragomirești) (Faiciuc, 1998: 63); Chiceră, dealuri în Botiza, Dragomirești, Poienile Izei, Săcel; Chicera pietroasă, pârâu, deal în Dragomirești (Vișovan, 2005). – „Poate fi inclus pe lista termenilor de substrat” (Vișovan, 2005; și Drăganu, cf. DER); cf. alb. kike, kikërë „culme” (MDA). Cuv. rom. > bg. kecer (Capidan, cf. DER).