chibzuire sf [At: CONACHI, P. 296 / V: ~ipz~ / Pl: ~ri / E: chibzui] 1 Chibzuință (1). 2 (Înv; îs) Cameră de ~ Cameră de consiliu (a judecătorilor). 3 (Înv; îe) A sta în ~ A sta în cumpănă. 4 Socotință. 5 (Îs) Bună ~ Meditare, cumpănire adâncă. 6 (Îlav) Cu (bună) ~ Cu judecată Si: chibzuit, cumpătat. 7 Punere la cale Si: aranjament, plan, dispoziție. 8 Sfat.

CHIBZUIRE s. f. Acțiunea de a chibzui; examinare atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită, deliberare. După o scurtă chibzuire, apucai la vale pe una din poteci, care mi se păru mai umblată. HOGAȘ, M. N. 76. Facerea cheltuielilor... s-au lăsat în chibzuirea consiliului comunal. I. IONESCU, D. 100.

CHIBZUIRE s. f. Acțiunea de a (se) chibzui; judecată cumpănită, deliberare.

CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A reflecta asupra unei situații cumpănind toate eventualitățile; a se gândi, a medita. ♦ Refl. recipr. A se sfătui unul cu altul înainte de a lua o hotărâre. ♦ Tranz. A pune ceva la cale; a plănui. – Din magh. képezni „a forma”. Cf. magh. képzelni „a-și imagina”.

chibzui [At: CHEIA ÎNȚELESULUI (1678) / V: ~ipz~ / Pzi: ~esc / E: mg képezni] 1 vt (Înv) A presupune. 2 vt A combina. 3 vr (Înv) A se socoti capabil de ceva Si: a îndrăzni. 4 vt A judeca cumpănind toate eventualitățile Si: a socoti. 5 vt A se gândi bine Si: a medita, a reflecta. 6 vt A-și bate capul. 7 vt (Înv) A asemăna. 8 vt A pune ceva la cale. 9 vr A se sfătui unul cu altul. 10 vr A delibera spre a pune ceva la cale. 11 vr A lua o hotărâre.

chipzui v vz chibzui

chipzuire sf vz chibzuire

CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A judeca o situație cumpănind toate eventualitățile; a se gândi, a reflecta, a medita. ♦ Refl. recipr. A se sfătui unul cu altul înainte de a lua o hotărâre. ♦ Tranz. A pune ceva la cale; a plănui. – Din magh. képezni „a forma”. Cf. magh. képzelni „a-și imagina”.

CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A judeca cumpănind toate eventualitățile, a socoti, a se gîndi, a reflecta, a medita. A chibzuit că tu ești mai cuminte decît băiatul lui. PAS, Z. I 165. Arendașul chibzui că la despărțire trebuie să știi cu cine ai călătorit. REBREANU, R. I 14. ◊ Absol. Unii s-au învoit, alții au mai chibzuit, cum i-a minat mintea și simțirea pe fiecare! REBREANU, R. II 12. Le-au făgăduit că va chibzui... va lua măsuri... dar nu le-au zis nimic hotărîtor. ALECSANDRI, T. 1429. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «asupra») Chibzuiește la cele ce ți-am spus. A luat o hotărîre fără să chibzuiască asupra urmărilor ei. ♦ Refl. (Rar) A se gîndi la..., a se îngriji de..., a avea grijă. El, care era deprins a gîndi la fiică-sa, acum cu atît mai mult trebuia să se chibzuiască de soarta ei. SLAVICI, N. II 25. 2. A pune ceva la cale, a plănui. Și tot șuvoiul a minat Balaurul, cu care chibzuisem să mă bat. BENIUC, V. 20. Orice fac, ce chibzuiesc, El desface și preschimbă. DAVILA, V. V. 69. Aceștia chibzuiau cu ce moarte să-l omoare. ISPIRESCU, L. 142. Așa am chibzuit treaba cu bărbatu-meu. ALECSANDRI, T. I 176. ◊ Refl. A se sfătui unul cu altul, a lua împreună o hotărîre. Amîndoi se chibzuiră ca să facă o primire frumoasă, ca unui părinte bun ce le era. ISPIRESCU, L. 277. Boierii țării... să chibzuiră a trămite o deputațiune. ODOBESCU, S. I 265. Așa se mai chibzuiră Și se găsiră Alți vînători, Mai cunoscători, Și ziseră că-i urmă de căprioară. TEODORESCU, P.P. 174. 3. (Regional) A-și da cu socoteala, a-și închipui, a presupune, a bănui. (Atestat în forma chipzui) De acolo știau merge acasă și pe nimerite, că oamenii începuseră a aprinde luminile și chipzuiau ei unde trage casa lor. RETEGANUL, P. I 44.

CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A judeca cumpănind toate eventualitățile; a se gîndi, a reflecta, a medita. ♦ Refl. (Rar) A se îngriji de... 2. Tranz. A pune ceva la cale, a plănui. ♦ Refl. A se sfătui unul cu altul. 3. Tranz. (Reg.) A-și închipui, a presupune, a bănui. – Magh. képezni „a forma”.

A SE CHIBZUI mă ~iesc intranz. A se consulta (unul cu altul), pentru a lua o decizie. /<ung. képezni

A CHIBZUI ~iesc 1. tranz. 1) (acțiuni, situații etc.) A judeca luând în considerare eventualele posibilități; a cumpăni; a cântări. 2) (acțiuni) A prevedea din timp, elaborând un plan; a planifica. 2. intranz. 1) A gândi adânc; a cugeta; a medita; a reflecta. 2) A sta pe gânduri. /<ung. képezni

chibzuì v. a reflecta, a delibera, a decide: omul chibzuește și Dumnezeu hotărește. [Ung. KÉPZELNI, a închipui].

chibzuĭésc v. tr. (ung. képezní, a-țĭ închipui, d. kép (chip). Mă gîndesc, calculez, socotesc. V. tr. A-țĭ chibzui vĭața, a țĭ-o orîndui, a-țĭ croi cariera. V. refl. Mă gîndesc, socotesc, calculez. A te chibzui cu cineva, a te sfătui, a socoti împreună cu el.

chibzuire s. f., g.-d. art. chibzuirii

chibzuire s. f., g.-d. art. chibzuirii

chibzuire s. f., g.-d. art. chibzuirii

chibzui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chibzuiesc, 3 sg. chibzuiește, imperf. 1 chibzuiam; conj. prez. 1 sg. să chibzuiesc, 3 să chibzuiască

chibzui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chibzuiesc, imperf. 3 sg. chibzuia; conj. prez. 3 să chibzuiască

chibzui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chibzuiesc, imperf. 3 sg. chibzuia; conj. prez. 3 sg. și pl. chibzuiască

chibzui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chibzuiesc, conj. chibzuiască)

chibzuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

CHIBZUIRE s. 1. deliberare, gândire, judecare, (fig.) cumpănire, drămuire. (După o îndelungă ~.) 2. deliberare, dezbatere, discutare, discuție, (livr.) pertractare. (A avut loc ~.) 3. v. chibzuială.

CHIBZUIRE s. 1. deliberare, gîndire, judecare, (fig.) cumpănire, drămuire. (După o îndelungă ~.) 2. deliberare, dezbatere, discutare, discuție, (livr.) pertractare. (A avut loc ~.) 3. chibzuială, chibzuință, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Procedează cu multă ~.)

Chibzuire ≠ nechibzuire

CHIBZUI vb. 1. a cugeta, a gândi, a judeca, a medita, a raționa, a reflecta, (înv.) a meditarisi, a mândri, a rezona, a semui. (Vrea să ~ în liniște.) 2. a (se) gândi, a judeca, a socoti, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cântări, a cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. a delibera, a dezbate, a discuta, (livr.) a pertracta. (Să stăm și să ~ cu atenție ce să facem.) 4. v. considera. 5. (fig.) a cumpăni, a măsura. (Își ~ cuvintele.)

CHIBZUI vb. v. bănui, consulta, crede, ghici, gândi, imagina, închipui, întrezări, plănui, presupune, prevedea, proiecta, sfătui, socoti, ști, visa.

chibzui vb. v. BĂNUI. CONSULTA. CREDE. GHICI. GÎNDI. IMAGINA. ÎNCHIPUI. ÎNTREZĂRI. PLĂNUI. PRESUPUNE. PREVEDEA. PROIECTA. SFĂTUI. SOCOTI. ȘTI. VISA.

CHIBZUI vb. 1. a cugeta, a gîndi, a judeca, a medita, a raționa, a reflecta, (înv.) a meditarisi, a mîndri, a rezona, a semui. (Vrea să ~ în liniște.) 2. a (se) gîndi, a judeca, a socoti, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cîntări, a cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. a delibera, a dezbate, a discuta, (livr.) a pertracta. (Să stăm și să ~ cu atenție ce să facem.) 4. a aprecia, a considera, a crede, a găsi, a gîndi, a judeca, a opina, a socoti, (pop.) a chiti, a cugeta, (înv.) a cunoaște, a număra. (Eu ~ că așa trebuie să facem.) 5. (fig.) a cumpăni, a măsura. (Își ~ cuvintele.)

chibzui (-uesc, chibzuit), vb. – 1. A presupune, a face supoziții. – 2. A reflecta, a medita, a gîndi. – 3. A delibera, a schimba impresii. – 4. A dispune, a organiza, a plănui. Mag. képezni „a forma, a alcătui” (DAR). Miklosich, Fremdw., 97, se gîndea la mag. kobzoni, de unde rut. kobzovati. Berneker 498 pleacă de la mag. képzelni, cf. rut. kebzuvaty, slov. kebzovati. – Der. chibz, s. n. (preocupare; supoziție, calcul); chibzuială (var. chibzuință), s. f. (reflecție, supoziție; deliberare; conciliabul, opinie); nechibzuit, adj. (nesocotit, aiurit); chibzuitor, adj. (prudent, prevăzător).