2 intrări

15 definiții

chițăí vi [At: ODOBESCU, S. III, 42 / V: ~țâí, ~țcăí, ~țcuí, ~țií, ~țuí / Pzi (3): ~țăie / E: chiț] 1 (D. șoareci și șobolani) A scoate sunete ascuțite. 2 (Fig; d. obiecte) A scârțâi. 3 (Fig; d. persoane) A se văita.

CHIȚĂÍ, pers. 3 chíțăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. [Var.: chițcăí vb. IV] – Chiț + suf. -ăi.

CHIȚCĂÍ vb. IV v. chițăi.

CHIȚĂÍ, pers. 3 chíțăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. [Var.: chițcăí vb. IV] – Chiț + suf. -ăi.

CHIȚCĂÍ vb. IV v. chițăi.

CHIȚĂÍ, pers. 3 chițăie, vb. IV. Intranz. A produce sunetul ascuțit caracteristic șoarecilor. Se pomeniră că se umple biserica de șoareci, de lilieci și de bufnițe, și începură a chițăi. ISPIRESCU, L. 99. Dihorul începu a chițăi în limba lui de lighioană. ODOBESCU, S. III 184. Erau unsprezece bursucei cari se zvîrcoleau, chițăind și mierlăind. ODOBESCU, S. III 42.

CHIȚCĂÍ, pers. 3 chîțcăie, vb. IV. Intranz. A chițăi.

chițăí (a ~) vb., ind. prez. 3 chíțăie, imperf. 3 sg. chițăiá; conj. prez. 3 să chíțăie

chițăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. chíțăie, imperf. 3 sg. chițăiá

A CHIȚĂÍ pers. 3 chíțăie intranz. (despre șoareci, șobolani etc.) A scoate sunete stridente și repetate, caracteristice speciei. /chiț + suf. ~ăi

A CHIȚCĂÍ pers. 3 chíțcăie intranz. (despre greieri, căței etc.) A scoate sunete prelungi și ascuțite.

chițăì v. a striga cu glas ascuțit și pițigăiat (vorbind de căței și de șoareci): bursuci cari se svârcoliau chițăind OD. [Onomatopee].

chițcăì v. 1. se zice de țipătul ascuțit și prelung al greierilor, cățeilor și șobolanilor; 2. fig. a ocărî și a alunga ca pe un câine: bărbați ticăiți si. chitcăiți CR. [Formă amplificată din chițăi].

chíțăĭ și -ĭésc, a v. intr. (d. chiț-chiț cum fac șoariciĭ [!]). Se zice despre guzganĭ și șoaricĭ cînd țipă. – Și chíțcăĭ și chíțcuĭ.

chíțcăĭ și chíțcuĭ saŭ -ĭésc, V. chíțăĭ.

Intrare: chițăi
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chițăi chițăire chițăit chițăind singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea) chițăie (să) chițăie chițăia chițăi chițăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele) chițăie (să) chițăie chițăiau chițăi chițăiseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chițcăi chițcăire chițcăit chițcăind singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea) chițcăie (să) chițcăie chițcăia chițcăi chițcăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele) chițcăie (să) chițcăie chițcăiau chițcăi chițcăiseră
Intrare: chițcăire
chițcăire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chițcăire chițcăirea
plural chițcăiri chițcăirile
genitiv-dativ singular chițcăiri chițcăirii
plural chițcăiri chițcăirilor
vocativ singular
plural