CHEZAȘ, -Ă, chezași, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană care garantează cu averea sa pentru cineva sau ceva; garant; p. ext. persoană care își asumă răspunderea morală pentru cineva sau ceva. 2. S. m. (Rar) Fiecare dintre suporturile de lemn pe care se așază butoaiele cu vin în pivniță. – Din magh. kezes.

chezaș, ~ă smf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: chiz~, chizăș, chidzăș, chizeș, chizeaș, ~zeș, chijăș, chie~ / Pl: ~i / E: mg kezes cf chezăș(l)ui] 1 (Pop) Persoană care răspunde cu averea sa pentru datoria altuia Si: garant. 2 (Pop) Persoană care pune cauțiune. 3 (Pex) Persoană care garantează pentru cineva că nu se va sustrage judecății sau că, prin purtarea sa, nu va face altuia nici un rău sau nici o pagubă. 4 (Reg) Patron. 5 (Îe) A fi ~ pentru (sau, înv, drept sau în) cineva, a sta (sau a sluji de) ~ (sau a se pune ~ pentru sau, înv, pe), a se face ~ pentru cineva, a se prinde (sau a intra ~) A garanta. 6 (Îe) A-și pune, a da sau a aduce ~ A da garant. 7 (Înv) Ostatic. 8 (Înv) Persoană care garantează pentru purtarea morală (și legală) a celui care se botează sau se căsătorește Si: martor, garant Vz naș. 9-10 (Îrg) Unul din cei doi martori la chezășie (19-20). 11 (Spc) Bucată de lemn pe care stă sau se sprijină ceva. 12 Zasc pe care se așază butea cu vin. 13 Proptea. 14 (Arg) Lacăt. 15 (Reg) Flăcău care conduce jocul (hora), angajează lăutarii și poartă răspunderea administrativă, financiară și disciplinară a horei pe timp de un an sau pe un interval mai scurt.

CHEZAȘ, -Ă, chezași, -e, subst. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană care garantează cu averea sa pentru o datorie făcută de altul; garant; p. ext. persoană care își ia răspunderea morală pentru cineva sau ceva. 2. S. m. (Rar) Fiecare dintre căpătâiele de lemn pe care se așază butoaiele cu vin în pivniță. – Din magh. kezes.

CHEZAȘ, -Ă, chezași, -e, s. m. și f. 1. (Învechit, mai ales în legătură cu verbele «a fi», «a sta», «a se pune» etc.) Persoană care garantează cu averea sa pentru o datorie făcută de altul; p. ext. persoană care își ia răspunderea pentru purtările cuiva, care garantează pentru moralitatea cuiva. Sînt chezaș pentru dumnealui. NEGRUZZI, S. III 124. ◊ Fig. Și gonesc prin vînt ștafete... Dînd ecou De sporul nou, Chezaș liniștii de mîine. TOMA, C. V. 403. Satul stă în fundul unei văi scobite de apa Șușița... casele nu se văd, dar fumul din ogeacuri stă chezaș pentru ele. RUSSO, O. 155. Ca martur de credință, chezaș de neuitare, Păstrează suvenirul acelui depărtat. ALEXANDRESCU, M. 74. 2. (Rar, numai la m.) Bucată de lemn pe care se așază. un obiect pentru a evita contactul lui direct cu pămîntul; căpătîi. Buțile stau bine înțepenite pe chezașii lor. ODOBESCU, S. I 84.

CHEZAȘ, -Ă, chezași, -e, s. m. și f. 1. (Înv.) Persoană care garantează cu averea sa pentru o datorie făcută de altul; p. ext. persoană care își ia răspunderea pentru cineva sau ceva. 2. (Rar; la m.) Bucată de lemn pe care se așază un obiect, pentru a evita contactul direct cu pămîntul. – Magh. kezes.

chezăș, -ă s. (ung. kezes, cp. cu răzăș). Garant. S. n., pl. e. Căpătîĭ, podval, zasc, bucată de lemn care susține un butoĭ ca să nu putrezească. – Și chizăș și (Olt.) chezáș. La Nec. 2, 267, chizeș.

chezașă s. f., art. chezașa, g.-d. art. chezașei; pl. chezașe

chezașă s. f., art. chezașa, g.-d. art. chezașei; pl. chezașe

chezașă s. f., art. chezașa, g.-d. art. chezașei; pl. chezașe

chezaș, f. chezașă, pl. m. chezași, f. chezașe

CHEZAȘ s. v. cauțiune, fidejusor, garant, ostatic.

chezaș s. v. CAUȚIUNE. FIDEJUSOR. GARANT. OSTATIC.