CHELIM s. n. v. chilim.

CHILIM, chilimuri, s. n. (Pop.) 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. 2. Un fel de broderie făcută cu fire de lână sau de mătase pe etamină sau pe canava. – Din tc. kilim.

cheli [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~lesc / E: chel] 1-2 vti A rămâne sau a face să rămână fără păr Si: a pleșuvi. 3 vt (Fig) A goli.

chilim² sn [At: DICȚ. / Pl: ~uri / E: tc kilim] 1 Covor (turcesc), cu două fețe. 2 Scoarță îngustă de circa un metru, înflorată. 3 Pătură cu flori, cu care se acoperă patul. 4 Broderie făcută cu fire de lână sau de mătase pe etamină sau pe canava.

chilim¹ sm vz chelem block

CHILIM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. 2. Un fel de broderie făcută cu fire de lână sau de mătase pe etamină sau pe canava. – Din tc. kilim.

CHELI, chelesc, vb. IV. Intranz. A rămîne fără păr, a deveni chel. A chelit încă de tînăr.

CHILIM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. A crescut sub ochii noștri. A învățat să facă chilimuri și covoare. VLAHUȚĂ, O. A. II 291. Stăpînul casei... a chemat pe jupîneasa bătrînă... a poftit-o să șază jos pe chilim, iar el, de pe divan, trăgînd ciubuc, s-a apucat a-i povesti. CARAGIALE, O. III 29. ◊ (Poetic) S-așternem soarelui chilim, Să ne pășească-n casă. TOMA, V. 484. 2. Un fel de broderie făcută cu lînă sau cu mătase groasă, colorată, pe etamină. – Variantă: (2) chelim s. n.

CHILIM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. 2. Broderie făcută cu lînă sau cu mătase pe etamină. – Tc. kilim.

A CHELI ~esc intranz. A pierde părul de pe cap; a deveni chel; a pleșuvi. /Din chel

CHILIM ~uri n. 1) Covor cu două fețe. 2) Broderie lucrată cu lână sau mătase pe etamină sau canava. /<turc. kilim

chilim n. covor țărănesc cu două fețe: chilim de Țarigrad FIL. [Turc. KILIM].

chelésc v. intr. (d. chel). Devin chel.

chilím n., pl. urĭ (turc. pers. kilim; ngr. kilími, bg. rut. ung. kilim). Vechĭ. Rar azĭ. Țol, scoarță, covor țărănesc.

cheli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chelesc, 3 sg. chelește, imperf. 1 cheleam; conj. prez. 1 sg. să chelesc, 3 să chelească

chilim (pop.) s. n., pl. chilimuri

cheli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chelesc, imperf. 3 sg. chelea; conj. prez. 3 să chelească

chilim (pop.) s. n., pl. chilimuri

cheli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chelesc, imperf. 3 sg. chelea; conj. prez. 3 sg. și pl. chelească

chilim s. n., pl. chilimuri

chilim

CHELI vb. (MED.) a pleșuvi, (pop.) a chelboși, (înv.) a pleși.

CHILIM s. scoarță. (Un ~ înflorat prins pe perete.)

CHELI vb. (MED.) a pleșuvi, (reg.) a chelboși. (înv.) a pleși.

CHILIM s. scoarță. (Un ~ înflorat prins pe perete.)

chilim (chilimuri), s..n – Covor, scoarță. – Mr. chilime. Tc. kilim (Miklosich, Türk. Elem., II, 111; Șeineanu, II, 111; Berneker 503; Lokotsch 1176; Ronzevalle 147; Vasmer 557), cf. ngr. ϰιλίμι, alb. kjilim, bg., rus., pol. kilim, sb. ćilim, rut. kylym.