chelălăi vi [At: BIBLIA (1688), 47 / V: schechi~, chiol~, ~lăcăi, sche~, schi~, schelălui, schilăi, schiol~, (reg) cherlăi, chie~ / Pzi: ~ies și ~lăi / E: fo cf (s)cheuna, chiloman] 1 (D. cîini sau d. vulpe, spc d. copoi sau d. căței) A scoate sunete plângătoare, ascuțite și dese (de durere sau, mai rar, de bucurie sau când găsesc vânat). 2 (Pan; d. copii) A plânge continuu Si: a scânci, a zmârcăi. 3 (Îf schelălăi) A geme.