15 definiții pentru cetățuie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CETĂȚUIE, cetățui, s. f. Diminutiv al lui cetate; fortăreață; întăritură naturală. [Pr.: -țu-ie] – Cetate + suf. -uie.

CETĂȚUIE, cetățui, s. f. Diminutiv al lui cetate; fortăreață; întăritură naturală. [Pr.: -țu-ie] – Cetate + suf. -uie.

cetățuie sf [At: (a. 1781) URICARIUL X, 176/9 / Pl: ~ui / E: cetate + -uie] 1-2 Fortăreață (mică) Vz castel, citadelă. 3 (Fig) Întăritură naturală. corectat(ă)

CETĂȚUIE, cetățui, s. f. Diminutiv al lui cetate; fortăreață, fort; întăritură naturală (de obicei o ridicătură de pămînt). Pe deasupra de prăpăstii sînt zidiri de cetățuie. EMINESCU, O. I 75. Voi observa că numirea acestei localități [Horodiște] dă însăși o foarte întemeiată bănuială cum că aci a fost o întăritură sau mai bine o cetățuie. ODOBESCU, S.II 179. Zări pe sprinceana dealului înălțîndu-se trufașă dinaintea lui cetățuia Neamțului. NEGRUZZI, S. I 168. La Războieni, pe hotar din susul satului Porceștii din dreapta Jiului, se află și acum o cetățuie. BĂLCESCU, O. I 31. ◊ (Poetic) Din cetățuia strălucirii Coboară razele de lună. GOGA, P. 25.

CETĂȚUIE, cetățui, s. f. Diminutiv al lui cetate; fortăreață; întăritură naturală.

cetățuie f. cetate mică, loc fortificat destinat a primi o garnizoană și a apăra un oraș.

cetățúĭe f., pl. uĭ. Cetate mică. Fort. Castel.

Cetățuia f. 1. mănăstire în Râmnicu-Vâlcei; 2. deal și sat în județul Iași, cu o mânăstire fundată de Duca-Vodă în 1670.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cetățuie s. f., art. cetățuia, g.-d. art. cetățuii; pl. cetățui

cetățuie s. f., art. cetățuia, g.-d. art. cetățuii; pl. cetățui

cetățuie s. f., art. cetățuia, g.-d. art. cetățuii; pl. cetățui

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CETĂȚUIE s. (IST., MIL.) citadelă. (O ~ pe vârful dealului.)

CETĂȚUIE s. (IST., MIL.) citadelă. (O ~ pe vîrful dealului.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Cetățuia, fost schit în orașul R. Vâlcea, ridicat pe dealul cu același nume (unde a fost ucis în 1529 Radu de la Afumați). Bis. a fost ridicată la începutul sec. 16 și refăcută în 1680. Important monument istoric.

Intrare: cetățuie
cetățuie substantiv feminin
substantiv feminin (F130)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cetățuie
  • cetățuia
plural
  • cetățui
  • cetățuile
genitiv-dativ singular
  • cetățui
  • cetățuii
plural
  • cetățui
  • cetățuilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cetățuie, cetățuisubstantiv feminin

  • 1. Diminutiv al lui cetate; întăritură naturală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pe deasupra de prăpăstii sînt zidiri de cetățuie. EMINESCU, O. I 75. DLRLC
    • format_quote Voi observa că numirea acestei localități [Horodiște] dă însăși o foarte întemeiată bănuială cum că aci a fost o întăritură sau mai bine o cetățuie. ODOBESCU, S. II 179. DLRLC
    • format_quote Zări pe sprinceana dealului înălțîndu-se trufașă dinaintea lui cetățuia Neamțului. NEGRUZZI, S. I 168. DLRLC
    • format_quote La Războieni, pe hotar din susul satului Porceștii din dreapta Jiului, se află și acum o cetățuie. BĂLCESCU, O. I 31. DLRLC
    • format_quote poetic Din cetățuia strălucirii Coboară razele de lună. GOGA, P. 25. DLRLC
etimologie:
  • Cetate + sufix -uie. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.