cesti v vz cinsti

CEAȘCĂ, cești, s. f. 1. Vas mic de porțelan, de faianță etc., cu gura largă, de obicei rotundă (și cu toartă), servind la băut. 2. Cantitate care intră într-o ceașcă (1); conținutul unei cești (1). – Din rus. ceaška.

CEST², CEASTĂ, cești, ceste, adj. pron. dem. (Pop.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

ceașcă sf [At: ALECSANDRI, T. 1708 / Pl: cești / E: rs чащка] 1 Vas mic de porțelan, cu (rar, fară) toartă, servind la băut (cafea, ceai, lapte etc.) Cf felegean. 2 Conținut al unei cești (1). 3 Vasul împreună cu conținutul.

cest¹, ceastă a [At: COD. VOR. 89/7 / V: cist / Pl: cești, ceste / E: ns cf acest] (Iuz; reg; pop) 1-2 pd, ad Acest(a). 3 ad (În legătură cu cuvinte care desemnează o măsură de timp) Prezent, de față Si: acest, ăst. 4 (Îe) În ~ă dată Deocamdată. 5 (Îe) Cesta... ceasta Acesta... celălalt.

cești vt [At: ȘEZ. V 56/9 / Pzi: ~tesc / E: nct] (Reg) A tăia cepurile bradului.

cinsti [At: COD. VOR. 137/5 / V: (reg) cen~, cis~ / Pzi: ~tesc / E: vsl чистити] 1 vt A respecta. 2 vt A onora. 3 vt (înv; c.i. o divinitate) A venera. 4 vt (Înv) A arăta cuiva respectul prin salut, prin îndemnul de a se așeza Vz a saluta, a se închina. 5 vt (Înv) A slăvi o zi de sărbătoare religioasă. 6 vt (Înv) A lăuda. 7 vt (Înv) A se conforma prevederilor unei legi. 8 vt (Înv) A distinge. 9 vt (Înv) A aprecia. 10 vt (Pfm) A face cuiva un dar. 11 vt (Pfm) A da cuiva un bacșiș. 12 vt (Înv) A răsplăti (pe cineva) pentru purtare bună. 13 vt (Pfm) A trata pe cineva într-un local cu mâncare și, mai ales, cu băutură gratis. 14 vt (Pfm) A plăti consumația cuiva. 15 vt (Fam) A ridica un pahar cu băutură alcoolică în sănătatea sau în onoarea cuiva sau a ceva. 16 vr (Fam) A bea o băutură alcoolică. 17 vr (Reg) A se îmbăta.

cisti¹ v vz cinsti

țești^[1] v vz cești

CEAȘCĂ, cești, s. f. 1. Vas mic de porțelan, de faianță etc., cu gura largă, rotundă (și cu toartă), servind la băut. 2. Cantitate care intră într-o ceașcă (1); conținutul unei cești (1). – Din rus. ceaška.

CEST², CEASTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

CEAȘCĂ, cești, s. f. Vas mic de porțelan, de faianță etc., de formă rotundă, de obicei cu toartă, servind la băut (cafea, ceai, lapte, apă etc). Se sculă binișor, cu ceașca în mînă, și veni lîngă ea. D. ZAMFIRESCU, R. 166. I s-a dat o ceașcă de aur plină cu vin roș. ȘEZ. IV 14. ♦ (Adesea cu o determinare introdusă prin prep. «de») Conținutul unei cești. A bea o ceașcă de ceai. ◊ Domnilor, nu poftiți o ceașcă de ceai? ALECSANDRI, T. 1708. modificată

CEST, CEASTĂ, cești, ceste, adj. dem. (învechit și regional; arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află (mai) aproape, în. spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; în opoziție cu cel) Acest. Cine-i în ceste corturi? BIBICESCU, P. P. 244. Pe cea noapte-ntunecoasă... Nemerirăm ceastă casă. TEODORESCU, P. P. 17. P-înaintea cestor curți, Cestor curți, cestor domnii, Plimbă-mi-se, mi se plimbă Măicuța sîntă Mărie. TEODORESCU, P. P. 31. ◊ (Între substantivul articulat și adjectivul care-l determină; uneori cu valoare emfatică) Dumnezeu cu sfîntul Petru... umblau prin lume, printre oamenii cești păcătoși. RETEGANUL, P. V 69. Fă-ți un bine... și-mi leagă piciorul cest bolnav. SBIERA, P. 57. Au necinstit făr’ de milă părul meu cest înălbit. DACIA LIT. I 144. ◊ (Înaintea unui numeral cardinal) Voi, cești nouă frați, Voi să-mi ascultați. TEODORESCU, P. P. 51. ◊ (Cu valoare de pronume demonstrativ, înlocuiește substantivul exprimat în cele precedente, spre a evita repetarea lui) Poziția Petrii e foarte poetică. Ea stă între doi ascuțiți munțișori. Cest mai înalt se numește Petricica, celalalt Cozla. NEGRUZZI, S. I 196. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor.

CINSTI, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A arăta, respect (față de cineva sau ceva), a respecta, a onora. Ți-am arătat dragoste și te-am cinstit mai mult decît pe ceilalți. ISPIRESCU, L. 23. Sînt fiul tău care te-am cinstit totdeauna. CARAGIALE, O. III 77. Întîmplarea ce știu și voi s-o povestesc Mi-a spus-o un bătrîn pe care îl cinstesc. ALEXANDRESCU, P. 130. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A distinge. Împăratul numi mai-mare peste oștile sale în Ungaria pe comitele Mansfeld... și-l cinsti cu titlul de principe. BĂLCESCU, O. II 69. 2. (Popular, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A face (cuiva) un dar, un cadou. Nănașul a cinstit pe finul său cu o pușcă și cu un paloș. RETEGANUL, P. V 69. ♦ (Ilustrînd moravuri vechi) A da (cuiva) un bacșiș. Dacă mi-l dai, te cinstesc. CAMILAR, N. I 96. 3. (Familiar și popular) A ospăta, a trata (mai ales cu băutură), a plăti consumația cuiva. Pas’, Ghigoriță, de-ți primește prietinul și-l cinstește cu niște mere murate. SADOVEANU, N. F. 38. La întoarcere, cinstea pe prieten cu un gît de rachiu. DUNĂREANU, N. 17. Se pomenește că-l cheamă cineva să-l cinstească. ISPIRESCU, L. 207. Ai să lași cu nouă lei. moș Nichifor, și te-a mai cinsti și fecioru-meu la Piatră. CREANGĂ, P. 113. ◊ Refl. reciproc. Mai cu seamă calfele nu mai munceau o vreme și se cinsteau ziua și noaptea în mahala. PAS, Z. I 159. Toți beau, Se cinsteau Și se ospătau. TEODORESCU, P. P. 23. ♦ (Complementul indică băutura) A închina, a bea în cinstea cuiva (sau a unui eveniment). Într-un medean... stăteau oameni în petrecere. Unii cinsteau mied. SADOVEANU, D. P. 151. Să cinstim cîte un pahar de vin în sănătatea gospodarilor. CREANGĂ, 60. ◊ Absol. Alăutele cîntau pretutindeni, cazacii frămîntau pămîntul, și într-un zvon amețitor se purtau prin rumeneala focurilor, chiuind și cinstind din oale mari de lut. SADOVEANU, O. I 168. Bătrînii cinstesc pe prispă. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. Ia poftim, puiculiță, de cinstește dumneata întîi! să vedem, poate c-ai pus ceva într-însul. CREANGĂ, A. 97.

CEAȘCĂ, cești, s. f. Vas mic de porțelan, de faianță etc., rotund (și cu toartă), servind la băut. ♦ Conținutul unui astfel de vas. – Rus čaška.

CEST, CEASTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – V. acest.

CEAȘCĂ cești f. 1) Vas (de diferite forme și dimensiuni) prevăzut cu toartă, care servește la băut. 2) Conținut al unui asemenea vas. O ~ de cafea. [G.-D. ceștii; Sil. ceaș-că] /<rus. ceaška

A CINSTI ~esc tranz. 1) (persoane sau valori umane) A trata cu cinste maximă (izvorâtă dintr-un sentiment de apreciere deosebită). 2) fam. (persoane) A trata (în semn de prețuire, de prietenie), mai ales, cu băutură. 3) (băuturi alcoolice) A consuma fără a abuza. 4) înv. (persoane) A răsplăti cu un dar sau cu un bacșiș. /<sl. țistiti

ceașcă f. vas mic de porțelan pentru băut cafea, ceaiu. [Rus. ČAȘKA].

cinstì v. 1. a onora: slava strămoșească pe strămoși cinstește GR. AL.; 2. a trata, a ospăta cu băutură: scoateți vin de ne cinstiți, că’s feciorii osteniți AL.

ceáșcă f., pl. ceștĭ și (sud) ceșcĭ (rut. rus. čaška, ceașcă, dim d. čáša, strachină). Mic vas de băut cafea saŭ cafea cu lapte, ceaĭ ș. a. (Ceașca e de porțelan și are toartă, ĭar felegeanu n’are). V. cană.

*3) cest, ceástă pron., pl. ceștĭ, ceste. Forme maĭ rare îld. acest, această, ca cel, cea îld. acel, acea.

cinstésc v. tr. (vsl. čĭstíti). Onorez. Fam. Fac cinste, ofer băutură saŭ și mîncare gratis. V. intr. Beaŭ vin orĭ rachiŭ. V. refl. Beaŭ cu alțiĭ saŭ chear mă îmbăt bînd cu eĭ.

ceașcă s. f., g.-d. art. ceștii; pl. cești

cest² (pop., înv.) adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. cestui, pl. cești; f. ceastă, g.-d. cestei, pl. ceste; g.-d. pl. m. și f. cestor

cinsti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstesc, 3 sg. cinstește, imperf. 1 cinsteam; conj. prez. 1 sg. să cinstesc, 3 să cinstească

ceașcă s. f., g.-d. art. ceștii; pl. cești

cest¹ (pop.) adj. pr. antepus m. (cest om), g.-d. cestui, pl. cești; f. ceastă, g.-d. cestei, pl. ceste; g.-d. pl. m. și f. cestor

cinsti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstesc, imperf. 3 sg. cinstea; conj. prez. 3 să cinstească

ceașcă s. f., g.-d. art. ceștii; pl. cești

cest adj. m. (antepus), g.-d. cestui, pl. cești; f. sg. ceastă, g.-d. cestei, pl. ceste; g.-d. m. și f. cestor

cinsti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstesc, imperf. 3 sg. cinstea; conj. prez. 3 sg. și pl. cinstească

ceașcă

ceașcă, ceștii gen. a., cești pl.

cinstesc, -team 1 imp.

CEAȘCĂ s. (înv. și reg.) tas, (Ban., Transilv. și Olt.) șol, (prin Transilv.) șolnă, (înv.) scafă, tarf. (O ~ de cafea.)

CEST adj. v. acest.

CINSTI vb. v. adora, diviniza, idolatriza, respecta, ține, venera.

CINSTI vb. 1. v. aprecia. 2. v. glorifica. 3. v. onora. 4. v. închina. 5. v. ospăta.

CEAȘCĂ s. (înv. și reg.) tas, (Ban., Transilv. și Olt.) șol, (prin Transilv.) șolnă, (înv.) scafă, tarf. (O ~ de cafea.)

cest adj. v. ACEST.

CINSTI vb. 1. a aprecia, a considera, a onora, a prețui, a respecta, a stima, (înv.) a respectarisi, a respectălui, a respectui, a socoti. (Toți îl ~ în mod sincer.) 2. a cînta, a elogia, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, (rar) a apoteoza, a exalta, (înv.) a făli, a pohfăli, a preacînta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a ridica, a slavoslovi. (Să-i ~ pe eroii patriei.) 3. a onora. (Îl ~ această comportare.) 4. a închina. (~ un pahar.) 5. a ospăta, a servi, a trata, (pop.) a omeni, a tratarisi. (L-a ~ cu mîncare și băutură.)

cinsti vb. v ADORA. DIVINIZA. IDOLATRIZA. RESPECTA. ȚINE. VENERA.

A cinsti ≠ a defăima, a necinsti

ceașcă (cești), s. f. – Vas mic cu gura largă, servind la băut. – Megl. cașcă. Pol. czaszka, din sl. čaša „vas” (Miklosich, Slaw. Elem., 52: Cihac, II, 47; Meyer 443; Berneker 137; Conev 64), cf. bg. čas(k)a, alb. tsatskë, ngr. τσάσϰα. – Der. ceașnic, s. m. (paharnic), din sl. čašinikŭ.

cești, ceștesc, vb. IV (reg.) a tăia cepurile bradului.

CESTI, Marco Antonio (Pietro) (1623-1669), cîntăreț și compozitor italian. Peste 100 de opere, cantate, motete.

a scoate ceașca / chiseaua din bufet expr. (er. d. femei) a-și da jos chiloții (pentru consumarea unui act sexual).

a sorbi ceașca expr. (er.) a practica cuniliția.

ceașcă, cești s. f. (adol., er.) vagin.

Nea Ceașcă / Nicu / Papleacă / Parpală s. (iron.) poreclă dată dictatorului Nicolae Ceaușescu.