certificare sf [At: COSTINESCU / Pl: ~cări / E: certifica] 1 Încredințare. 2 Adeverire. 3 Atestare. 4-5 Adeverință (în scris). 6 Scrisoare de adeverință. 7 Întărire în jurul unui înscris, unui memoriu, unui registru de socoteli. 8 Certificat.

CERTIFICARE, certificări, s. f. Faptul de a certifica.

CERTIFICARE s.f. Acțiunea de a certifica și rezultatul ei; certificație. [Pl. -cări. / < certifica].

CERTIFICA, certific, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

certifica vt [At: LM / Pzi: ~tific / E: fr certifier, lat certificare] 1 A confirma (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, valabilitatea unui act, înscris etc. 2 (Pex; rar) A nota (pe un act).

CERTIFICA, certific, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

CERTIFICA, certific, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui lucru. Școala certifică absolvirea cursurilor.

CERTIFICA, certific, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui lucru. – Fr. certifier (lat. lit. certificare).

CERTIFICA vb. I. tr. A adeveri, a confirma că ceva este autentic, sigur, exact, valabil. [P.i. certific. / < lat. certificare, cf. it. certificare, fr. certifier].

CERTIFICA vb. tr. a adeveri, a confirma că ceva este autentic, sigur, exact, valabil. (< fr. certifier, lat. certificare)

A CERTIFICA certific tranz. (acte, scrisori, semnături) A califica drept autentic (aplicând o ștampilă); a face să fie valabil; a legaliza; a autentifica. /<fr. certifier, lat. certificare

certificà v. a garanta realitatea unui lucru, a da mărturie că e adevărat.

*certífic, a -á v. tr. (lat. certi-fico, -ficáre, d. certum, sigur, și fácere, a face). Asigur, atest, mărturisesc: a certifica că un elev a trecut clasa.

certificare s. f., g.-d. art. certificării; pl. certificări

certificare s. f., g.-d. art. certificării; pl. certificări

certificare s. f., g.-d. art. certificării; pl. certificări

certifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. certific, 2 sg. certifici, 3 certifică; conj. prez. 1 sg. să certific, 3 să certifice

certifica (a ~) vb., ind. prez. 3 certifică

certifica vb., ind. prez. 1 sg. certific, 3 sg. și pl. certifică; conj. prez. 3 sg. și pl. certifice

certifica (ind. prez. 3 sg. și pl. certifică)

certific.

CERTIFICARE s. v. confirmare.

CERTIFICARE s. adeverire, arătare, atestare, confirmare, demonstrare, demonstrație, dovedire, întărire, probare, probă, (livr.) coroborare. (~ celor arătate.)

CERTIFICA vb. v. confirma.

CERTIFICA vb. a adeveri, a arăta, a atesta, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. si reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.)