CERGĂ, cergi, s. f. Pătură de lînă care servește la învelit, la acoperit patul sau pentru a fi așternută pe cai; țol, scoarță. De sub cergă s-auzi un scîncet de prunc. CAMILAR, N. I 81. Culcușurile de paie erau jos, așternute cu cergi de lînă. SADOVEANU, M. C. 58. În vremea aceasta cîrlanul tremura cu urechile dăbălate sub cerga fluturată de vînt. SLAVICI, N. II 4. S-a înfășat baba-n cerga ei, și-a pus traista căpătîi și s-a ghemuit de-a binele. CARAGIALE, III 52. Știi una, jupîne?... acoperi-te cu cerga, ca să nu te vadă [tîlharii]. ALECSANDRI, T. 49. ◊ (Poetic) Soarele privea dulce... printre cergile bolților. GALACTION, O.I 263.