9 definiții pentru cercetașă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cercetáș, ~ă smf [At: ODOBESCU, S. III, 571/11 / Pl: ~i, ~e / E: cerceta + -aș] 1 Persoană care primește misiunea de a obține informații despre ceva. 2 (Mil) Soldat trimis în recunoaștere. 3 Tânăr(ă) care face parte dintr-o organizație liberă a tineretului, bazată pe un sistem de educație care cultivă observarea atentă a naturii din punct de vedere practic și spiritul de inițiativă.

CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare (3). 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, (1) s. m., (2) s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută cercetarea (4). Să mori, secere, fără nume, De e nevoie, cercetașe! TOMA, C. V. 377. într-o zi, cam pe înserate, cercetașii domniei, rupți de oboseală... deteră peste un voinic cu pletele revărsate ce zicea din fluier de te slăvea. DELAVRANCEA, V. V. 219. Am zărit mai adineauri trecînd într-acolo vreo doi cercetași de ai voștri! ODOBESCU, S. III 571. 2. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte dintr-o organizație de cercetășie.

CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. S. m. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Din cerceta + suf. -aș.

CERCETÁȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Militar care execută o cercetare pe pozițiile inamicului; iscoadă. 2) Persoană care culege informații secrete din alte țări. /a cerceta + suf. ~


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cercetáșă s. f., art. cercetáșa, g.-d. art. cercetáșei; pl. cercetáșe

cercetáșă s. f., art. cercetáșa, g.-d. art. cercetáșei; pl. cercetáșe

Intrare: cercetașă
cercetașă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cercetașă
  • cercetașa
plural
  • cercetașe
  • cercetașele
genitiv-dativ singular
  • cercetașe
  • cercetașei
plural
  • cercetașe
  • cercetașelor
vocativ singular
plural

cercetaș, -ă cercetaș cercetașă

  • 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: iscoadă 3 exemple
    exemple
    • Să mori, se cere, fără nume, De e nevoie, cercetașe! TOMA, C. V. 377.
      surse: DLRLC
    • Într-o zi, cam pe înserate, cercetașii domniei, rupți de oboseală... deteră peste un voinic cu pletele revărsate ce zicea din fluier de te slăvea. DELAVRANCEA, V. V. 219.
      surse: DLRLC
    • Am zărit mai adineauri trecînd într-acolo vreo doi cercetași de ai voștri! ODOBESCU, S. III 571.
      surse: DLRLC
  • 2. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Cerceta + sufix -aș.
    surse: DEX '98 DEX '09