ȚĂRCĂLAM, țărcălamuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă asemănătoare cu compasul, folosită mai ales în dulgherie. 2. Cerc luminos care se observă în jurul unui astru sau al unei alte surse de lumină. [Pl. și: țărcălame. – Var.: țărcălan, țircălan s. n.] – Din magh. circalom.^[1]

țărcălam¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 79^v/8 / V: ~an (Pl: țărcălane), ~calan, ~cul~, țarcal~, țarcalan, țercălan, țercalan, țir~, țircal~, țâr~, țârcal~, țârcalom, țircălan (Pl: țircălane), țur~ (Pl: țurcălame), ~lău, țircălău, țircalău, țârcălău, cercal~, cercălan, circălan, cercălău (Pl: cercălaie) cercalău / Pl: ~uri / E: mg cirkalom] 1 (Reg) Unealtă asemănătoare cu compasul având diferite întrebuințări, mai ales în dulgherie Si: (reg) țărcuș². 2 (Înv; pbl; îs) ~ul cerului Astrolab. 3 (Trs) Arătător la ceasornic. 4 (Reg) Un fel de scrânciob. 5 (Înv) Cerc. 6 (Înv) Figură, desen în formă de cerc. 7 (Înv) Mișcare în formă de cerc. 8 (Înv) Corp cu conturul în formă de cerc. 9 (Reg) Cerc luminos care se observă în jurul unui astru (mai ales al lunii) sau al unei alte surse de lumină. 10 (Buc; mpl; îf țarcalan) Nume dat norilor mărunți, roșietici. 11 (Înv) Suprafață (de formă circulară). 12 (Fig) Limită. 13 (Îvr; mpl) Încheietoare la haină. 14 (Reg; îf țărcălău) Rariță cu care se mușuroiește. 15 (Reg) Ferăstrău circular.

țărcălám, V. țîrcălam.

ȚĂRCĂLAN s. n. v. țărcălam.

ȚIRCĂLAN s. n. v. țărcălam.

cercalam sn vz țărcălan

cercalău sn vz țărcălan

cercălan sn vz țărcălan

țarcalam sn vz țărcălam¹

țarcalan¹ sn vz țărcălam¹

țărcalan sn vz țărcălam¹

țărcălan sn vz țărcălam¹

țărcălău³ sn vz țărcălam¹

țărculam sn vz țărcălam¹

țârcalam sn vz țărcălam¹

țârcalom sn vz țărcălam¹

țârcălam sn vz țărcălam¹

țârcălău sn vz țărcălam¹

țercalan sn vz țărcălam¹

țercălan sn vz țărcălam¹

țircalam sn vz țărcălam¹

țircalău sn vz țărcălam¹

țircălam sn vz țărcălam¹

țircălan sn vz țărcălam¹

țircălău sn vz țărcălam¹

țurcălam sn vz țărcălam¹

ȚĂRCĂLAN, țărcălanuri (țărcălane), s. n. (Reg.) 1. Unealtă asemănătoare cu compasul, întrebuințată mai ales în dulgherie. 2. Cerc luminos care se observă în jurul unui astru sau al unei alte surse de lumină. [Var.: țircălam s. n.] – Din magh. circalom.^[1]

ȚARCĂLAN, țărcălanuri și țărcălane, s. n. (Regional) 1. Compas mare, întrebuințat mai ales în dulgherie; p. ext. cerc tras cu un astfel de compas. 2. Cerc luminos care se observă în jurul unui astru (mai ales al lunii) sau al unei alte surse de lumină. Prin țărcălanele felinarelor se zărea cernerea ploii. SADOVEANU, O. VI 78. (Cu pronunțare regională) Cînd luna are în juru-i țărcalan (un cerc gălbiu), va vremui. ȘEZ. VI 38. ◊ (Poetic) Asfințitul se închise într-un țărcălan de spaimă. SADOVEANU, O. L. 100.- Variantă: țircălam (SLAVICI, N. II 51) s. n.

ȚĂRCĂLAN ~uri n. reg. 1) v. Țarc. 2) Cerc luminos care apare în jurul unui astru sau al unei surse de lumină; cearcăn. 3) rar Compas de dimensiuni mari, folosit de dulgheri. [Pl. și țărcălane] /<ung. circalom

țărcălan n. Mold. Tr. 1. compas; 2. cearcăn (mai ales cel de prin prejurul lunei). [Ung. CIRKALOM (din nemț. Zirkel)].

țarcalám și -án, V. țîrcălam.

țîrcălám și -án, pl. urĭ (ung. cirkalom, d. germ. zirkel, lat. circulus, dim. d. circus, circ. V. țărcădăŭ). Nord. Cerc (în prejuru luniĭ ș. a.). – Și țărc-. În Trans. și țircalam, în Mold. țarca-. V. nimb, perghel, arman.

țărcălam (reg., înv.) s. n., pl. țărcălamuri

!țărcălam (reg.) s. n., pl. țărcălamuri

țărcălan s. n., pl. țărcălanuri/țărcălane

ȚĂRCĂLAN s. v. cerc, compas, halo.

țărcălan s. v. CERC. COMPAS. HALO.

țărcălan (țărcălanuri), s. n. – 1. Cerc, circumferință. – 2. Halo, parhelie. – 3. Cearcăn. – Var. țărcălam, țîrcălam. Mag. cirkalom (Tiktin; Gáldi, Dict., 165). – Der. țărcălău, s. n. (compas), coincide curios cu țărcălău „țarc”, coincidență care nu pare a fi întîmplătoare. În Trans. și Mold.

țărcălam, țărcălamuri, s.n. (reg.) 1. un fel de compas, în dulgherie. 2. cerc luminos al lunii sau al unei surse luminoase. 3. întindere, suprafață. 4. cheotoare la haină.

țărcălam, țărcălamuri, s.n. (țârcălam, țârcular) – (reg.) 1. Compas din lemn cu două brațe lungi de 0,30-0,35 m și un spin transversal, utilizat în trasarea ornamentelor (linii curbe) pe obiectele casnice din lemn (Stoica, Pop, 1984; Șainelic, 1986): „Împistrătura se făcea cu horjul și țărcălamul (compasul cu o ureche de horj), prin excizarea foarte fină a liniilor trasate cu aceste unelte” (Mirescu, 2006: 126). 2. Motiv ornamental sub formă de rozetă, numit astfel după numele uneltei cu care se execută conturul (Stoica, Pop, 1984: 47). – Din magh. cirkalom „compas” (Scriban, DEX, MDA); din germ. Zirkel (< lat. circulum) (Țurcanu, 2005).

țărcălam, -uri, s.n. (țârcălam, țârcular) – 1. Compas din lemn cu două brațe lungi de 0,30-0,35 m. și un spin transversal, utilizat în trasarea ornamentelor (linii curbe) pe obiectele casnice din lemn (Stoica, Pop 1984; Șainelic 1986): „Împistrătura se făcea cu horjul și țărcălamul (compasul cu o ureche de horj), prin excizarea foarte fină a liniilor trasate cu aceste unelte” (Mirescu 2006: p.126). 2. Motiv ornamental sub formă de rozetă, numit astfel după numele uneltei cu care se execută conturul (Stoica, Pop 1984: 47). – Din magh. cirkalom (< lat. circulum) (Tiktin; DEX); Din germ. Zirkel (< lat. circulum) (Țurcanu 2005).