cerșitori vti vz cerșetori

CERȘITORI, cerșitoresc, vb. IV. Intranz. A cerși, a umbla cu cerșitul; a cere ca un cerșitor. Moșul Haralambie cerșitorea la acea biserică și în acea parte de loc de mai bine de 50 ani. ȘEZ. VI 169. ◊ Tranz. Vă aduceți aminte de un sarac pre care îl întîlneați... pe uliți, prin piețe, pre la biserici, cerșitorind mila creștinilor. NEGRUZZI, S. I 252. – Variantă: cerșetori (NEGRUZZI S. I 164) vb. IV.

CERȘITORI vb. IV. v. cerșetori.

cerșător, ~oare smf, a vz cerșetor

cerșători vti vz cerșetori

cerșetor, ~oare [At: ANON. CAR. / V: ~șit~, ~șăt- / Pl: ~i, ~oare / E: cerși + -tor] 1-2 smf, a (Om) care cerșește Si: calic, pomanagiu.

cerșetori vti [At: NEGRUZZI, S. I, 164 / V: ~șit~, ~șăt~ / Pzi: ~resc / E: cerșetor] 1 A cerși. 2 (Fig) A cere ca un cerșetor.

cerșitor, ~oare smf, a vz cerșetor

cobăltoc sm [At: FRÂNCU – CANDREA, M. 99 / V: cocâl~ / Pl: ~oci / E: contaminare mg kóbol și (s)zarándok] (Reg) Cerșetor.

CERȘETOR, -OARE s. m. și f. v. cerșitor.

CERȘETORI vb. IV v. cerșitori.

CERȘITOR, -OARE, cerșitori, -oare, s. m. și f. (În orînduirile bazate pe exploatare) Persoană foarte săracă (de multe ori infirmă), lipsită de orice mijloace de existență și care, pentru a-și procura cele necesare traiului, cere de pomană. Harap-Alb descăleca și, spre mai mare mirarea- lui, numai iaca îl întîmpină în pragul ușii cerșitoarea căreia- îi dăduse el un ban de pomană. CREANGĂ, P. 213. Cînd, la urma tuturor, Iată-un biet de cerșitor în spinare cu desag Și în mînă c-un toiag. ALECSANDRI, P. P. 129. – Variantă: cerșetor, -oare s. m. și f.

CERȘETOR, -OARE, cerșetori, -oare, s. m. și f. Persoană care, pentru a-și procura cele necesare traiului, cere de pomană. [Var.: cerșitor, -oare s. m. și f.] – Din cerși + suf. -(i)tor.

CERȘETOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care cerșește; calic; milog. /a cerși + suf. ~tor

A CERȘETORI ~esc 1. intranz. 1) A fi cerșetor. 2) A trăi ca un cerșetor. 2. tranz. A cere de pomană; a cerși. /Din cerșetor

cerșetor a. și m. care cerșește sau cere cu umilință: o simplă rugă de ploaie cerșetoare AL.

cerșetorì v. a cerșì.

cerșitór și cerșetór, -oáre d. (din cercetor, cum se zice în sudu Moldoveĭ, d. lat. circĭtor, care dă tîrcoale, negustor ambulant, infl. de cerșesc). Care cerșește, care cere de pomană, milog, calic. V. colduș.

2) cerșitorésc v. intr. Trăĭesc cerșind. V. tr. A cerșitori milă.

cerșetor s. m., pl. cerșetori

cerșetori (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetoresc, 3 sg. cerșetorește, imperf. 1 cerșetoream; conj. prez. 1 sg. să cerșetoresc, 3 să cerșetorească

cerșetor s. m., pl. cerșetori

cerșetori (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetoresc, imperf. 3 sg. cerșetorea; conj. prez. 3 să cerșetorească

cerșetor s. m., pl. cerșetori

cerșetori vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetoresc, imperf. 3 sg. cerșetorea; conj. prez. 3 sg. și pl. cerșetorească

cerșitor, -toare.

CERȘETOR s. milog, (pop.) sărac, (înv. și reg.) calic, mișel, (Transilv. și Bucov.) colduș, (arg.) manglitor.

CERȘETORI vb. v. cere, cerși, milogi.

CERȘETOR s. milog, (pop.) sărac, (înv. și reg.) calic, mișel, (Transilv. și Bucov.) colduș, (arg.) manglitor.

cerșetori vb. v. CERE. CERȘI. MILOGI.