CELĂRNICIE s. f. (Criș.) Înșelătorie. Pre el să-lu prinză cu mare celărnicie. MISC. SEC. XVII, 112^v; cf. MISC. SEC. XVII, 13^v. Etimologie: celarnic + suf. -ie. Vezi și celarnic. Cf. a l n i c i e, a s l a m, celșag, celuitură, geambașie, h ă m i ș a g, h î t r i e (2), marghiolie, meteahnă, tălpijic, t ă l p i z i e.