2 definiții pentru celuitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

celuitúră sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: celui + -tură] (Reg) 1-4 Celuire (1-4).

CELUITURĂ s. f. (Ban., Criș.) Înșelăciune. Cseluiturĕ. Deceptio. AC, 332. De celuitura dracului ferește-ne. MISC. SEC. XVII, 9r; cf. MISC. SEC. XVII, 24r, 45r. Etimologie: celui + suf. -tură. Vezi și celșag, celui, celuitor, încelui. înceluitor. Cf. a l n i c i e, aslam, celărnicie, celșag, geambașie, hămișag, hîtrie (2), marghiolie, meteahnă, t ă l p i j i c, t ă l p i z i e.

Intrare: celuitură
celuitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • celuitură
  • celuitura
plural
  • celuituri
  • celuiturile
genitiv-dativ singular
  • celuituri
  • celuiturii
plural
  • celuituri
  • celuiturilor
vocativ singular
plural