2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cebăluit2, ~ă a [At: COD. VOR. 17 / P: ~lu-it / Pl: ~iți, ~e / E: cebălui] 1 Amețit2. 2 Zăpăcit2. 3 (Pex) Stricat2. 4 (Pex) Rupt2. 5 (Pex) Pocit2. 6 (Pex) Deformat2. 7 (Pex) Ciopârțit2. 8 Luat în bătaie de joc.

cebăluit1 sn [At: MDA ms / P: ~lu-it / Pl: ~? / E: cebălui] 1-8 Cebăluire (1-8).

cebăluí v [At: CORESI, EV. 83/18 / P: ~lu-i / V: ciăb~, ciob~ / Pzi: ~ésc / E: mg (el- sau meg-) csábulni „a fi sedus, înșelat”] 1 A ameți. 2 A zăpăci. 3 (Pex) A strica. 4 (Pex) A rupe. 5 (Pex) A poci. 6 (Pex) A deforma. 7 A ciopârți. 8 A-și bate joc de cineva.

cebăluĭésc v. tr. (cp. cu ung. csábulni, a se buĭmăci, a se uĭmi). Vest. (Ban. Olt. Trans.). Zăpăcesc (Cor.). Stric, pocesc, cĭopățesc, urîțesc. Batjocuresc. – În Olt. și cĭobăluĭesc, cĭopățesc.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CEBĂLUÍ vb. v. ameți, buimăci, năuci, zăpăci.

cebălui vb. v. AMEȚI. BUIMĂCI. NĂUCI. ZĂPĂCI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cebăluí (-uésc, cebăluít), vb.1. A ameți, a zăpăci. – 2. A strica. Mag. (el)csábulni „a fi zăpăcit; a greși” (Lacea, Dacor., II, 901; DAR). – Der. cebăluitură, s. f. (obiect stricat). Sec. XVI.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CEBĂLUÍT, -Ă, cebăluiți, -te, adj. v. CEBĂLUI. – [DER]

cebăluí, cebăluiésc, vb. IV (pop.) 1. a ameți, a zăpăci. 2. a strica ceva, a diforma, a poci; a rupe, a ciocârti, a măcelări, a căsăpi. 3. a-și bate joc de cineva.

Intrare: cebăluit
cebăluit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cebăluit
  • cebăluitul
  • cebăluitu‑
  • cebălui
  • cebăluita
plural
  • cebăluiți
  • cebăluiții
  • cebăluite
  • cebăluitele
genitiv-dativ singular
  • cebăluit
  • cebăluitului
  • cebăluite
  • cebăluitei
plural
  • cebăluiți
  • cebăluiților
  • cebăluite
  • cebăluitelor
vocativ singular
plural
Intrare: cebălui
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cebălui
  • cebăluire
  • cebăluit
  • cebăluitu‑
  • cebăluind
  • cebăluindu‑
singular plural
  • cebăluiește
  • cebăluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cebăluiesc
(să)
  • cebăluiesc
  • cebăluiam
  • cebăluii
  • cebăluisem
a II-a (tu)
  • cebăluiești
(să)
  • cebăluiești
  • cebăluiai
  • cebăluiși
  • cebăluiseși
a III-a (el, ea)
  • cebăluiește
(să)
  • cebăluiască
  • cebăluia
  • cebălui
  • cebăluise
plural I (noi)
  • cebăluim
(să)
  • cebăluim
  • cebăluiam
  • cebăluirăm
  • cebăluiserăm
  • cebăluisem
a II-a (voi)
  • cebăluiți
(să)
  • cebăluiți
  • cebăluiați
  • cebăluirăți
  • cebăluiserăți
  • cebăluiseți
a III-a (ei, ele)
  • cebăluiesc
(să)
  • cebăluiască
  • cebăluiau
  • cebălui
  • cebăluiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)