2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cebăluíre sf [At: DA ms / P: ~lu-i~ / Pl: ~ri / E: cebălui] 1 Amețire. 2 Zăpăcire. 3 (Pex) Stricare. 4 (Pex) Rupere. 5 (Pex) Pocire. 6 (Pex) Deformare. 7 (Pex) Ciopârțire. 8 Bătaie de joc Si: cebăluit1 (7), cebăluitură (1).

cebăluí v [At: CORESI, EV. 83/18 / P: ~lu-i / V: ciăb~, ciob~ / Pzi: ~ésc / E: mg (el- sau meg-) csábulni „a fi sedus, înșelat”] 1 A ameți. 2 A zăpăci. 3 (Pex) A strica. 4 (Pex) A rupe. 5 (Pex) A poci. 6 (Pex) A deforma. 7 A ciopârți. 8 A-și bate joc de cineva.

CEBĂLUI vb. (Ban., Trans. SV) A ameți, a zăpăci. Csĕbeluiĕsk. AC, 332. Ket nu-m mintya csebelujeste. PSALT. SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: magh. csábulni. Vezi și cebală, cebăluit, cebăluitor. Cf. b u i g u i (2), h ă m e i.

cebăluĭésc v. tr. (cp. cu ung. csábulni, a se buĭmăci, a se uĭmi). Vest. (Ban. Olt. Trans.). Zăpăcesc (Cor.). Stric, pocesc, cĭopățesc, urîțesc. Batjocuresc. – În Olt. și cĭobăluĭesc, cĭopățesc.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CEBĂLUÍ vb. v. ameți, buimăci, năuci, zăpăci.

cebălui vb. v. AMEȚI. BUIMĂCI. NĂUCI. ZĂPĂCI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cebăluí (-uésc, cebăluít), vb.1. A ameți, a zăpăci. – 2. A strica. Mag. (el)csábulni „a fi zăpăcit; a greși” (Lacea, Dacor., II, 901; DAR). – Der. cebăluitură, s. f. (obiect stricat). Sec. XVI.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CEBĂLUÍRE, cebăluiri, s. f. v. CEBĂLUI. – [DER]

cebăluí, cebăluiésc, vb. IV (pop.) 1. a ameți, a zăpăci. 2. a strica ceva, a diforma, a poci; a rupe, a ciocârti, a măcelări, a căsăpi. 3. a-și bate joc de cineva.

Intrare: cebăluire
cebăluire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cebăluire
  • cebăluirea
plural
  • cebăluiri
  • cebăluirile
genitiv-dativ singular
  • cebăluiri
  • cebăluirii
plural
  • cebăluiri
  • cebăluirilor
vocativ singular
plural
Intrare: cebălui
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cebălui
  • cebăluire
  • cebăluit
  • cebăluitu‑
  • cebăluind
  • cebăluindu‑
singular plural
  • cebăluiește
  • cebăluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cebăluiesc
(să)
  • cebăluiesc
  • cebăluiam
  • cebăluii
  • cebăluisem
a II-a (tu)
  • cebăluiești
(să)
  • cebăluiești
  • cebăluiai
  • cebăluiși
  • cebăluiseși
a III-a (el, ea)
  • cebăluiește
(să)
  • cebăluiască
  • cebăluia
  • cebălui
  • cebăluise
plural I (noi)
  • cebăluim
(să)
  • cebăluim
  • cebăluiam
  • cebăluirăm
  • cebăluiserăm
  • cebăluisem
a II-a (voi)
  • cebăluiți
(să)
  • cebăluiți
  • cebăluiați
  • cebăluirăți
  • cebăluiserăți
  • cebăluiseți
a III-a (ei, ele)
  • cebăluiesc
(să)
  • cebăluiască
  • cebăluiau
  • cebălui
  • cebăluiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)