4 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ceaușí vi [At: MAT. FOLK. 122 / P: cea-u~ / Pzi: ~șésc / E: ceauș] 1-11 A deveni ceauș (1, 5, 8, 28, 31, 34, 37, 40, 43, 46, 49). 12-22 A îndeplini slujba de ceauș (1, 5, 8, 28, 31, 34, 37, 40, 43, 46, 49).

CEAÚȘ, ceauși, s. m. 1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (1) al curții. 2. Nume dat, în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: a) șef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domnești; d) aprod (3). 3. (Înv.) Om de serviciu la sinagogă. – Din tc. çavuș.

SELEÁM-CEAÚȘ, seleam-ceauși, s. m. (Înv.) Reprezentant al domnului care mergea înainte și anunța tuturor sosirea acestuia. – Din tc. selâm-çavuș.

SELEÁM-CEAÚȘ, seleam-ceauși, s. m. (Înv.) Reprezentant al domnului care mergea înainte și anunța tuturor sosirea acestuia. – Din tc. selâm-çavuș.

ceaúș [At: LET. I, 245/3 / V: ceúș, ceiúș / P: cea-uș / Pl: ~i / E: tc çaus] (Înv) 1-4 sm (Persoană cu) (rangul de) (funcționar inferior turc) ușier la curte. 5-7 sm (Persoană cu) (rangul de) curier care transmitea poruncile în toate părțile imperiului. 8-10 sm (Persoană cu) (gradul de) aprod care ducea pe vinovați înaintea justiției. 11-12 sm (Îc) Al doilea alai-~ (Militar cu) (gradul de) locțiitor al unui alai- baș-ceauș. 13-15 sm (Îc) ~-bașa sau ~-baș-aga (Persoană cu) (gradul de) comandant suprem al ceaușilor, care asista la ședințele înaltei Curți de Justiție, răspundea de captivii statului și introducea la Curte pe ambasadorii străini. 16-18 sm (Îc) ~-baș-chiesadar (Militar cu) (gradul de) locotenent al unui ceauș-bașa. 19-21 sm (Înv; îc) Vel-~ (Persoană care era) funcționar investit cu funcții analoge (comandantului ceaușilor de la Curte). 22-24 sm (Îc) ~-spătăresc (Militar cu) (gradul de) comandant al lefegiilor spătărești. 25-27 sm (Îc) ~ de aprozi (Persoană cu) (rangul de) comandant al aprozilor. 28-30 sm (Pex) (Persoană cu) (rangul de) căpetenie. 31-33 sm (Persoană cu) grad mic (în armată) Si: căprar. 34-36 sm (Persoană cu) (funcția de) aprod. 37-39 sm (Personă cu) (funcția de) temnicer. 40-42 sm (Persoană cu) (funcția de) căpetenie a surugiilor de la poștele statului. 43-45 sm (Persoană cu) (funcția de) căpetenie a vânătorilor domnești. 46-48 sm (Persoană cu) (funcția de) servitor la sinagogă. 49-51 sm (Persoană cu) (funcția de) mijlocitor între plutași și expeditorul plutelor Cf dragoman. 52 sm (Ban; îf ceiuș) Personaj al jocului de călușari. 53 sm (Ban; îf ceiuș) Ajutor al nașului și nașei, care poartă darurile nașului și hainele goviei până la mire acasă. 54 sm Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 55 Melodie după care se execută ceaușul (54). 56 a (Bot; șîc poamă-~ă) Varietate de struguri de masă albi, timpurii, cu boabe mari, cărnoase și gustoase. 57 sm (Îc) ~-negru Varietate de struguri ceauși (60). 58 sm (Îc) ~-mare Varietate de struguri ceauși (60).

deli-ceauș sm [At: DIONISIE, C. 210 / Pl: ~i / E: tc deli-çauş] (Înv) Caporal în armata turcească.

diván-ceaúș sm [At: VĂCĂRESCUL, IST. 255 / Pl: ~i / E: tc divan čausi] (Tcî) Funcționar al divanului (1), adesea folosit cu funcția de curier sau pentru misiuni speciale.

orta-ceauș sm [At: (sf. sec. XVIII) LET2 III, 208 / Pl: ~i / E: tc orta çavușu] (Înv) Curier al unui regiment.

schemni-ceauș sm [At: M. COSTIN, O. 181 / V: schim~, chim~ / Pl: ~i / E: tc iskemni çavușu] Ceauș care, ca reprezentant al Porții otomane, însoțea în țările române, pe noul domn numit aici de Poartă.

schimni-ceauș sm vz schemni-ceauș

CEAÚȘ, ceauși, s. m. 1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (1) al curții. 2. Nume dat, în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: a) șef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domnești; d) aprod (3). 3. (Înv.) Om de serviciu la sinagogă. – Din tc. çavuș.

CEAÚȘ, ceauși, s. m. (Învechit) 1. (La turci) Funcționar inferior al sultanului, care făcea mai ales serviciul de ușier sau de curier al curții, ori de aprod. Împăratul de vedea, Nici p-atît nu se lăsa: Semn ceaușului făcea Și degrabă c-aducea Un cal negru. TEODORESCU, P. P. 608. 2. (La noi, în orînduirea feudală) Nume dat unor funcționari publici: a) căpetenie, șef (al unui grup mai mic). Un ceauș de dorobanți venea înainte mîncînd pămîntul și învîrtea peste cap ștreangul. CARAGIALE, O. I 240. Pornirăm amîndoi pe jos spre casa clucerului, la care, în urma noastră, ceaușul de slujitori înșiruia oameni de jur împrejur. GHICA, S. 9. Iar ceaușul poterii, Slujitorul domniei, De-l vedea, îi tot zicea: Iancule, Jianule... TEODORESCU, P. P. 291. ◊ Ceauș spătăresc = comandant al lefegiilor spătărești. Lefegiii spătarului, în număr de 500 [erau] subt comanda ceaușului spătăresc. BĂLCESCU, O. I 13; b) vătaf sau căpetenie de surugii de la poștele statului. Opt cai cu doi surugii, precedați de un ceauș călare. GHICA, S. A. 94; c) aprod. Un ceauș îi aduce înainte doi împricinați, să-i judece. GHICA, S. XVI. 3. Om de serviciu la sinagogă. Din cînd în cînd un ceauș trece grăbit spre sinagogă. SADOVEANU, O. II 421.

CEAÚȘ, ceauși, s. m. (Înv.) 1. (La turci) Ușier, curier sau aprod al curții. 2. (La noi, în orînduirea feudală) Nume dat unor funcționari publici: a) căpetenie, șef, comandant; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vînătorilor domnești; d) aprod. 3. Om de serviciu la sinagogă. – Tc. çavuș.

CEAÚȘ ~i m. înv. 1) Slujbaș de rang inferior care îndeplinea diferite funcții la curte. 2) Servitor la sinagogă. [Sil. cea-uș] /<turc. șavuș

CEAUȘ s. m. (Mold., ȚR) 1. Funcționar inferior al sultanului. A: Trimițînd ceauși la craiul leșesc. M. COSTIN. Rădicîndu-i 4 ceauși ... i-au pus într-o corabie. IM 1754, 4r; cf. URECHE; PSEUDO-COSTIN, 14r; CANTEMIR, IST.; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; GHEORGACHI. B: 4 ceauși. IM. 1730, 7r. 2. Funcționar inferior în Țările Române. A: [În suita domnească] Înaintea izbașii, ceaușii cu cioianile lor a mînă. GHEORGACHI; cf. M. COSTIN. B: Cantemir ... întiiu au fost herghelegiu, apoi lefeciu, apoi și ceauș la steagul spătăresc. R. GRECEANU: cf. ANON. CANTAC. Etimologie: tc. çavuș.

ceauș m. 1. odinioară, curier sau ștafetă a guvernului turcesc: sosirea unui ceauș turc cu scrisori din partea Sultanalui BĂLC.; 2. pl. ușieri ai Curții cari precedau pe Domn, purtând niște bastoane cu clopoței de argint; 3. grad militar, corespunzând modernului «căprar»: iar ceaușul poterii, slujitorul Domniei POP.; 4. vătaful slugilor: doi surugii precedați de un ceauș călare GHICA; 5. azi, aprod care aduce pe vinovați înaintea justiției: un ceauș îi aduce înainte doi împricinați să-i judece Ghica; 6. varietate de struguri albi, de un gust delicios: ceauș negru; 7. numele unei hore. [Turc. ČAUȘ].

seleam-ceauș m. od. reprezentantul Domnului care îl preceda și-i anunța sosirea: seleam-ceaușul Curții domnești intră în teatru și anunță venirea Domnitorului FIL. [Turc. SELAM ČAUȘI, lit. ceauș de salutare].

ceaúș m. (turc. čauš, ușier, aprod, sergent de infanterie, ngr. tsaúsi, bg. sîrb. rut. čauš, pol. czausz, ung. csáus). La Turcĭ, ceaușiĭ eraŭ foștĭ subofițerĭ de ĭenicerĭ care duceaŭ ordinele guvernuluĭ în toate părțile imperiuluĭ și făceaŭ și serviciu de aprozĭ aducîndu-ĭ pe vinovațĭ la judecată. (Eĭ eraŭ 300). La Românĭ, ușierĭ domneștĭ care-l precedaŭ pe domn și purtaŭ niște bastoane cu clopoțeĭ de argint. (Eraŭ comandațĭ de velceauș, care avea supt el 40 de lefegiĭ și o temniță la mahala p. vinovațiĭ de delicte micĭ. Eĭ împlineaŭ decĭ și rolu de armășeĭ saŭ mumbașirĭ, ca jandarmiĭ și gardiștiĭ de azĭ). Munt. Căpitan care comanda 500 de ostașĭ, numit maĭ în ainte vătaf. P. P. Căpitan, vătaf, șef: ceaușu poteriĭ1. Munt. Aprod dorobanț, agent judecătoresc orĭ polițienesc. Mold. S. n. O horă. Adj. Poamă ceaușă, strugurĭ ceaușĭ, un fel de strugurĭ galbenĭ originarĭ din Taif, în Arabia (turc. čauš üzümü).[1]

  1. 1. După îndreptările făcute de autor la sfârșitul dicționarului. În original, greșit: ceaușu pateriĭ. LauraGellner

selám-ceaúș m. (turc. selam-auș). Vechĭ. Adjutantu domnuluĭ, cel care anunța sosirea luĭ. – Și seleam-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

seleam-ceauș (înv.) (desp. -leam-) s. m., pl. seleam-ceauși

seleam-ceauș (înv.) (-leam-) s. m., pl. seleam-ceauși

seleám-ceaúș s. m. (sil. -leam), pl. seleám-ceaúși

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ceaúș (ceaúși), s. m.1. Funcționar inferior în administrația turcă, portar, ușier. – 2. În Munt. și Mold., înv., ofițer de poliție, șef peste 40 tufeccii, în subordinea marelui spătar.3. În vechea organizare militară, șef al unei mici unități (pe care Bălcescu o evaluează, exagerat, la 500 de oameni). – 4. Șef, căpetenie. – 5. Unul din personajele care alcătuiesc dansul călușarilor.6. (Banat) Persoană care îi ajută pe nași în însărcinările lor, în timpul nunții. – 7. Varietate de struguri de masă. – Mr. ciauș. Tc. ça(v)uș „sergent” (Șeineanu, II, 125; Lokotsch 404; Iogu, GS, IV, 157; Ronzevalle 70); cf. bg. čaus.Der. ceaușesc, adj. (de portar; de agent, de poliție); ceauși, vb. (a servi ca ceauș); ceaușie, s. f. (îndeletnicirea de ceauș). Bălcescu folosește cuvîntul căușel (chihii sau căușeii erau peste zece soldați), probabil rezultat al unei lecturi greșite, în loc de ceaușel.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ceaúș, ceaúși, s.m. (înv.) 1. funcționar inferior al Sultanului turcesc (ușier, curier, aprod). 2. funcționar inferior în țările române cu aceleași funcții: ușier, curier, aprod. 3. căpetenie, comandant, șef, vătaf al slugilor. 4. grad vechi în armată (căprar). 5. mijlocitor între plutași și expeditorul plutelor; dragoman. 6. varietate de struguri albi. 7. numele unei hore.

Intrare: ceauși
ceauși
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ceauș
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceauș
  • ceaușul
  • ceaușu‑
plural
  • ceauși
  • ceaușii
genitiv-dativ singular
  • ceauș
  • ceaușului
plural
  • ceauși
  • ceaușilor
vocativ singular
  • ceaușule
  • ceaușe
plural
  • ceaușilor
Intrare: selam-ceauș
selam-ceauș substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • selam-ceauș
  • selam-ceaușul
plural
  • selam-ceauși
  • selam-ceaușii
genitiv-dativ singular
  • selam-ceauș
  • selam-ceaușului
plural
  • selam-ceauși
  • selam-ceaușilor
vocativ singular
plural
Intrare: seleam-ceauș
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • seleam-ceauș
  • seleam-ceaușul
  • seleam-ceaușu‑
plural
  • seleam-ceauși
  • seleam-ceaușii
genitiv-dativ singular
  • seleam-ceauș
  • seleam-ceaușului
plural
  • seleam-ceauși
  • seleam-ceaușilor
vocativ singular
  • seleam-ceaușule
plural
  • seleam-ceaușilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ceauș, ceaușisubstantiv masculin

  • 1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod al curții. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    diminutive: ceaușel
    • format_quote Împăratul de vedea, Nici p-atît nu se lăsa: Semn ceaușului făcea Și degrabă c-aducea Un cal negru. TEODORESCU, P. P. 608. DLRLC
  • 2. Nume dat, în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: DEX '09
    • 2.1. șef al unei cete de slujitori. DEX '09
      • format_quote Pornirăm amîndoi pe jos spre casa clucerului, la care, în urma noastră, ceaușul de slujitori înșiruia oameni de jur împrejur. GHICA, S. 9. DLRLC
      • format_quote Iar ceaușul poterii, Slujitorul domniei, De-l vedea, Îi tot zicea: Iancule, Jianule... TEODORESCU, P. P. 291. DLRLC
      • diferențiere căpetenie, șef (al unui grup mai mic). DLRLC
        • format_quote Un ceauș de dorobanți venea înainte mîncînd pămîntul și învîrtea peste cap ștreangul. CARAGIALE, O. I 240. DLRLC
      • 2.1.1. Ceauș spătăresc = comandant al lefegiilor spătărești. DLRLC
        • format_quote Lefegiii spătarului, în număr de 500, [erau] subt comanda ceaușului spătăresc. BĂLCESCU, O. I 13. DLRLC
    • 2.2. căpetenie de surugii. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Opt cai cu doi surugii, precedați de un ceauș călare. GHICA, S. A. 94. DLRLC
    • 2.3. căpetenia vânătorilor domnești. DEX '09
    • 2.4. aprod. DEX '09 DLRLC
      sinonime: aprod
      • format_quote Un ceauș îi aduce înainte doi împricinați, să-i judece. GHICA, S. XVI. DLRLC
  • 3. învechit Om de serviciu la sinagogă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Din cînd în cînd un ceauș trece grăbit spre sinagogă. SADOVEANU, O. II 421. DLRLC
etimologie:

seleam-ceauș, seleam-ceaușisubstantiv masculin

  • 1. învechit Reprezentant al domnului care mergea înainte și anunța tuturor sosirea acestuia. DEX '98 DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic