ceatlău (-uri), s. n. – 1. Băț cu care se fixează legăturile. – 2. Cric de mașină. – 3. Prăjină legată la greabănul cailor, pentru a permite atelajului a trei cai. – 4. Cerc, instrument de tortură. – 5. Bîtă, ciomag. – Var. cetlău. Mag. csatló (Cihac, II, 480; Mîndrescu, Elementele ungurești, 148; Gáldi, Dict., 87); cf. sb. čatlov. – Der. cetlui, vb. (a fixa cu un ceatlău; a omorî prin gîtuire; a tortura; a bate, a ciomăgi), din mag. csatolni.