ceatlău sn [At: LET. I, 28/26 / V: ~acl~, ~adl~, ~agl~, ~arl~, cegl~, cerl~, cesl~, cet~, ciorlan, ciori~ / Pl: ~laie, ~leie și ~lăe / E: mg csatló] (Reg) 1 Obiect cu care se cetluiește ceva. 2-3 Par sau bucată de lemn tare cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) spre a o strânge cât mai mult Cf bredel, renghe, sânzău. 4 Apărătoare cu care se leagă de sanie proțapul sau tânjala Si: gânj. 5 (Înv; Mol) Instrument de tortură, probabil colac de fier înroșit, care se punea în jurul capului cuiva. 6 (Asr) Șervet strâns în jurul frunții contra durerii de cap. 7 (Psr) Băț scurt trecut pe sub nodul străcătoarei care se învârtește pentru a se scurge jintuitul din caș. 8-9 Lemn care prinde loitrele carului în partea anterioară, sus (și corespondentul său din partea posterioară). 10-11 Prăjină de lemn sau drug de fier adăugat la o căruță (prins sau legat de crucea sau de inima căruței) spre a înhăma un al treilea cal Si: praștie, lăgău. 12 (Pgn; Mol; Buc) Bâtă. corectat(ă)