2 intrări

39 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

ceartă sf [At: CORESI, EV. 123/16 / Pl: certe și certuri / E: pvb dl certa] 1 Discuție aprinsă (cu schimb de vorbe aspre) între (două sau) mai multe persoane, rezultată din (păreri sau) interese diferite Si: controversă, dispută, (liv) altercație, litigiu, disensiune, (pop) gâlceavă, (pfm) ciorovăială, (îrg) cioandră, (înv) price, voroavă. 2 (Îe) A căuta ~ cu lumânarea A face tot posibilul să provoace o ceartă. 3 (Îc) Cată-~ Persoană care caută mereu prilej de a se certa. 4 (Bot; reg; îc) ~ta casei Vineriță (Ajuga reptans). 5 (Înv) Gălăgie. 6-7 Murmur (de nemulțumire). 8 Dușmănie. 9 Observație aspră adresată cuiva pentru o greșeală Si: dojană, mustrare, (liv) reprimandă. 10 (Îrg) Pedeapsă.

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de vorbe aspre, de imputări între două sau mai multe persoane, rezultat din deosebire mare de păreri sau de interese; dispută verbală (în contradictoriu), sfadă, gîlceavă. La ceartă unul spune una, altul alta, ori pe rînd ori amîndoi deodată. CARAGIALE, P. 76. Văzînd cearta iscată între tata și mama din pricina m-a, [bunicul] a zis CREANGĂ, A. 18. ◊ Expr. A căuta ceartă (sau cearta) cu lumînarea = a căuta prilej de ceartă, a umbla după ceartă, a provoca ceartă cu tot dinadinsul. Și de astă dată se legară de dînsul și-i căuta cearta cu luminarea. ISPIRESCU, L. 248. ◊ Fig. O ceartă neîncetată de ciocane căzute zgomotos pe nicovală umplea aerul. ANGHEL, PR. 82. 2. (Rar) Discordie, neînțelegere, dușmănie, vrajbă, ură. Cum e badiul pus la chin, Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. TEODORESCU, P. P. 547. – Pl. și: (învechit) certe (ALECSANDRI, P. II 106, ALECSANDRI, P. P. 151).

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. ◊ Expr. A căuta ceartă cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm (TEODORESCU). – Postverbal al lui certa.

CEÁRTĂ cérturi f. 1) Schimb de vorbe răstite (adesea ofensatoare) între două sau mai multe persoane; sfadă; gâlceavă. ◊ Bun de ~ căruia îi place să se certe; certăreț. 2) Situație care reflectă o dezbinare de interese. [G.-D. certei; Sil. cear-tă] /v. a (se) certa

ceartă f. discuțiune prea vie. [Abstras din certà].

ceártă f., pl. certe (d. a te certa). Discusiune pe ton supărat, sfadă, gîlceavă.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

cată-ceártă sm [At: BARONZI, L. I, 96/6 / Pl: ~ / E: ctîm cată + ceartă] (Pop) Om arțăgos.

certa [At: CORESI, EV. 47/8 / Pzi: cert / E: ml certare] 1 vt A mustra. 2 vrr A discuta în contradictoriu, cu glas ridicat Si: (înv) a se gâlcevi, (pfm) a se dondăni, a se ciorovăi. 3 vt (Înv) A pedepsi. 4 vt (Îvr) A amenda. 5 vt (Înv) A condamna. 6 vrr A rupe relațiile de prietenie cu cineva.

ciceri vt [At: ȘEZ. III, 204/20 / Pzi: ~résc / E: ns cf ciceriș] (Îrg) A certa.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. reciproc. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere (adesea cu vorbe grele și cu imputări aspre); a se sfădi, a se gîlcevi. Ieri ne-am certat! Și mi-e necaz că uit prea iute! COȘBUC, P. I 174. Ei mergînd alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață. EMINESCU, O. I 97. Cîinii osul ca s-apuce, corbii stîrvul ca să-mpartă, Boierii ca să robească, unii cu alții se ceartă! HASDEU, R. V. 41. În loc de-a ne certa împreună, n-ar fi mai nimerit să ne-nțelegem ca. doi oameni de treabă? ALECSANDRI, T. I 328. ◊ (Poetic) Flori și stele Se certau noaptea-ntre ele. ALECSANDRI, P. II 177. ◊ Expr. A se certa furcă v. furcă. 2. Refl. reciproc. A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi (cu cineva). Pentru-un rîs al ei se ceartă, Și din joc se prind feciorii La trînteli. COȘBUC, P. I 98. 3. Tranz. A mustra, a dojeni (uneori cu vorbe grele, cu imputări aspre). V. ocărî. Mama mă tot ceartă Și tata-i supărat, Și-n ochii mei se uită Toți oamenii din sat. COȘBUC, P. I 61. Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Împăratul o mai certa cîteodată, din care pricină împărăteasa nu era mulțămită cu starea ei. RETEGANUL, P. II 27. Ileana Simziana... prinse a certa pe neguțător că o înșelase. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Absol. (Rar) Ceartă, mamă, cu gura, Numai nu mai blestema. BIBICESCU, P. P. 94. 3. Tranz. (Învechit și arhaizant, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A pedepsi. Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți. EMINESCU, O. I 146. Te-am crescut d-atîta vrane, Și n-avuși de ce te teme; Nici cu vorba Te-am mustrat, Nici cu palma Te-am certat. TEODORESCU, P. P. 668. ◊ Fig. Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Ș-al iluziei deșerte. EMINESCU, O. I 236. ◊ (Cu privire la o vină) Zicu-i și Țăpeluș; că nu iartă Tîlhării, ci cu țapa le ceartă. BUDAI-DELEANU, Ț. 154.

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere; a se sfădi, a se gâlcevi. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv. și arh.) A pedepsi. – Lat. certare.

A SE CERTÁ mă cert intranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se gâlcevi. 2) A rupe relațiile de prietenie; a se sfădi. ◊ A fi certat cu morala a se abate în mod sistematic de la regulile moralei. /<lat. certare

A CERTÁ cert tranz. 1) A trata cu vorbe de ocară; a batjocori; a ocărî. 2) (persoane) A face să se certe; a sfădi. /<lat. certare

cață-ceartă m. gâlcevitor, buclucaș.

certà v. 1. a mustra violent, a înfrunta cu asprime: îl ceartă mereu pentru toate nimicurile; 2. (rar și învechit) a pedepsi: vei vrea cu oaste și răsboiu ca să ne cerți EM.; 3. a-și vărsa supărarea prin vorbe sau fapte violente: se ceartă și se împacă. [Lat. CERTARE, a se lupta: românește cu sensul slăbit].

2) cert, a v. tr. (lat. certare, a lupta, d. cérnere, a cerne, a distinge. V. con-cert, crimă, cĭur). Mustru, fac observațiune p. o greșală. Vechĭ. Pedepsesc: a certa cu moarte. V. refl. Discut violent cu cineva. Rup relațiunile personale cu cineva: s’aŭ certat de mult și certațĭ aŭ rămas pînă azĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi

ceartă, gen. certei, pl. certuri

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certá vb., ind. prez. 1 sg. cert, 3 sg. și pl. ceártă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CEÁRTĂ s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pedeapsă, pornire, sancțiune, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.

CEÁRTĂ s. 1. v. neînțelegere. 2. discuție, vorbă, zarvă, (pop.) gâlceavă, sfadă. (Multă ~ s-a făcut între ei pentru mine.) 3. admonestare, admonestație, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, râpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)

ceartă s. v. ANIMOZITATE. DISCORDIE. DUȘMĂNIE. ÎNVRĂJBIRE. OSTILITATE. PEDEAPSĂ. PORNIRE. SANCȚIUNE. URĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZÎZANIE.

CEARTĂ s. 1. animozitate, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gîlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ dintre două persoane.) 2. discuție, vorbă, zarvă, (pop.) gîlceavă, sfadă. (Multă ~ s-a făcut între ei pentru mine.) 3. admonestare, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)

CERTÁ vb. v. bate, condamna, instrui, învăța, osândi, pedepsi.

CERTÁ vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cârti, a (se) pricini, (Mold.) a se cârcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pârî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (livr.) a apostrofa, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)

certa vb. v. BATE. CONDAMNA. INSTRUI. ÎNVĂȚA. OSÎNDI. PEDEPSI.

CERTA vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gîlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cîrti, a (se) pricini, (Mold.) a se cîrcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pîrî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cîrti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)

A se certa ≠ a se împăca


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

certá (certát, certát), vb.1. (Refl.) A se lua la ceartă, a se ciorovăi. – 2. (Refl.) A se dușmăni, a se învrăjbi. – 3. A dojeni, a mustra. – 4. A critica. – 5. A pedepsi. – 6. (Refl., înv.) A se învăța minte. – Mr. nțertare, megl. (an)țertu, istr. certu. Lat. certāre „a certa” (Pușcariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR); cf. alb. kjertoń (Meyer 220), v. it. certare, sard. kertare.Der. ceartă, s. f. (ceartă, conflict, încăierare; mustrare; pedeapsă), deverbal; certăreț, adj. (gîlcevitor, arțăgos); certător, adj. (care ceartă, mustrător); certaș, s. m. (certăreț, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Ceartă ar putea fi o formație anterioară rom., deoarece îi corespunde alb. kjartë (Philippide, II, 636).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CEARTĂ. Subst. Ceartă, certare (înv.), sfadă (pop.), rîcă (fam.), gîlceavă (pop.), gîlcevire (înv. și pop.), zavistie (înv.), altercație (livr.), încontrare (pop.), ciorovăială (fam.), ciorovăire (rar), ciondăneală (fam.), cioandă (reg.), harță, poară (reg.), cîrcotă (pop. și fam.), sfădălie (reg.), ciorobor (reg.). Mustrare, dojană. Neînțelegere, divergență, discordie, dezbinare, disensiune, dezacord, zîzanie, dihonie (reg.), hîră (reg.). Conflict, litigiu, diferend, ciocnire (fig.), opoziție, înfruntare, împoncișare (înv.). Dispută, controversă (fam), contențiune (rar). Scandal, tărăboi, zarvă, gălăgie, vîlvă, tevatură, a zgomot, larmă. Ceartă cu bătaie, rix (rar), încăierare, încăierat (reg.), arțag (pop. și fam.), păruială (fam.), bătaie. Certăreț, sfadnic (reg.), gîlcevitor (pop.), scandalagiu, zurbagiu, cîrcotaș (pop. și fam.), zavistios (înv.). Adj. Certăreț, sfadnic (reg.), gîlcevitor (pop.), arțăgos (pop. și fam.), cîrcotaș (pop. și fam.), sfădăuș (reg.), rău de gură (de clanță). Certat, supărat, împoncișat (înv.). Vb. A se certa, a se sfădi (pop.), a se gîlcevi (pop.), a se ciorovăi (fam.), a se ciondăni (fam.), a se hîrîi, a se prici (înv. și reg.), a se lua la harță, a se pune în pizmă (cu cineva), a se lua în colț (cu cineva), a se împunge cu vorba, a-și face de năjit, a căuta ceartă (pricină) cu lumînarea, a se certa furcă, a se certa (a se înjura) ca la ușa cortului. A se înfrunta, a se ciocni (fig.), a se încontra (pop.), a se împoncișa (înv.). A face scandal (tărăboi, zarvă, gălăgie), a da dîlg în tîrg. A se lua la harț (harță), a sări în capul (cuiva), a fi pus pe încăierare, a fi pus pe arțag, a se încăiera, a se lovi, a se părui, a se bate. A fi certăreț, a fi cu gura mare, a fi gata de ceartă, a sta cu toporul în brîu, a umbla cu țîfna în nas. A certa, a mustra, a dojeni, a face observații, a lua la rost. V. amenințare, bătaie, blestem, cicăleală, discreditare, mustrare, nestăpînire de sine.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A CERTA a bruftui, a bruftului, a da (cuiva) cu flit, a desființa, a face albie de porci (pe cineva), a face pe cineva cu ou și cu oțet, a face pe cineva praftură, a flitui, a lua în șuturi, a obrăznici, a pizdui, a probozi, a-i sări (cuiva) în cap, a scărmăna, a scoate (pe cineva) la tablă, a spăla pe cineva pe cap, a-i spune cuiva vreo două de dulce, a trage (cuiva) un frecuș / un perdaf / o săpuneală, a ține (cuiva) o predică, a umple de bogdaproste, a zice (cuiva) vreo două de dulce.

A SE CERTA a se avea ca câinele cu pisica, a se bălăcări, a se cârâi, a se certa ca la piață, a se ciondăni, a lua în bețe / în coarne (cu cineva), a se lua (cu cineva) la clanță, a-și scoate ochii unul altuia.

a se certa ca la piață expr. a se certa violent, folosind cuvinte triviale.

Intrare: ceartă
substantiv feminin (F38)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceartă
  • cearta
plural
  • certuri
  • certurile
genitiv-dativ singular
  • certe
  • cerți
  • certei
  • cerții
plural
  • certuri
  • certurilor
vocativ singular
plural
Intrare: certa
verb (VT50)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • certa
  • certare
  • certat
  • certatu‑
  • certând
  • certându‑
singular plural
  • ceartă
  • certați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cert
(să)
  • cert
  • certam
  • certai
  • certasem
a II-a (tu)
  • cerți
(să)
  • cerți
  • certai
  • certași
  • certaseși
a III-a (el, ea)
  • ceartă
(să)
  • certe
  • certa
  • certă
  • certase
plural I (noi)
  • certăm
(să)
  • certăm
  • certam
  • certarăm
  • certaserăm
  • certasem
a II-a (voi)
  • certați
(să)
  • certați
  • certați
  • certarăți
  • certaserăți
  • certaseți
a III-a (ei, ele)
  • ceartă
(să)
  • certe
  • certau
  • certa
  • certaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ceartă

  • 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: gâlceavă sfadă 3 exemple
    exemple
    • La ceartă unul spune una, altul alta, ori pe rînd ori amîndoi deodată. CARAGIALE, P. 76.
      surse: DLRLC
    • Văzînd cearta iscată între tata și mama din pricina mea, [bunicul] a zis... CREANGĂ, A. 18.
      surse: DLRLC
    • figurat O ceartă neîncetată de ciocane căzute zgomotos pe nicovală umplea aerul. ANGHEL, PR. 82.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A căuta ceartă (sau cearta) cu lumânarea = a căuta prilej de ceartă, a umbla după ceartă, a provoca ceartă cu tot dinadinsul.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Și de astă dată se legară de dînsul și-i căuta cearta cu lumînarea. ISPIRESCU, L. 248.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Cum e badiul pus la chin, Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. TEODORESCU, P. P. 547.
      surse: DLRLC
  • comentariu învechit Plural și: certe.
    surse: DLRLC

etimologie:

certa

  • 1. reflexiv reciproc A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciondăni ciorovăi gâlcevi sfădi 5 exemple
    exemple
    • Ieri ne-am certat! Și mi-e necaz că uit prea iute! COȘBUC, P. I 174.
      surse: DLRLC
    • Ei mergînd alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață. EMINESCU, O. I 97.
      surse: DLRLC
    • Cîinii osul ca s-apuce, corbii stîrvul ca să-mpartă, Boierii ca să robească, unii cu alții se ceartă! HASDEU, R. V. 41.
      surse: DLRLC
    • În loc de-a ne certa împreună, n-ar fi mai nimerit să ne-nțelegem ca. doi oameni de treabă? ALECSANDRI, T. I 328.
      surse: DLRLC
    • poetic Flori și stele Se certau noaptea-ntre ele. ALECSANDRI, P. II 177.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A se certa furcă.
      surse: DLRLC
    • 1.2. A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: supăra învrăjbi un exemplu
      exemple
      • Pentru-un rîs al ei se ceartă, Și din joc se prind feciorii La trînteli. COȘBUC, P. I 98.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.4. expresie A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 5 exemple
    exemple
    • Mama mă tot ceartă Și tata-i supărat, Și-n ochii mei se uită Toți oamenii din sat. COȘBUC, P. I 61.
      surse: DLRLC
    • Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281.
      surse: DLRLC
    • Împăratul... o mai certa cîteodată, din care pricină împărăteasa nu era mulțămită cu starea ei. RETEGANUL, P. II 27.
      surse: DLRLC
    • Ileana Simziana... prinse a certa pe neguțător că o înșelase. ISPIRESCU, L. 25.
      surse: DLRLC
    • absolut rar Ceartă, mamă, cu gura, Numai nu mai blestema. BIBICESCU, P. P. 94.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți. EMINESCU, O. I 146.
      surse: DLRLC
    • Te-am crescut d-atîta vreme, Și n-avuși de ce te teme; Nici cu vorba Te-am mustrat, Nici cu palma Te-am certat. TEODORESCU, P. P. 668.
      surse: DLRLC
    • figurat Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Ș-al iluziei deșerte. EMINESCU, O. I 236.
      surse: DLRLC
    • (Cu privire la o vină) Zicu-i și Țăpeluș; că nu iartă Tîlhării, ci cu țapa le ceartă. BUDAI-DELEANU, Ț. 154.
      surse: DLRLC

etimologie: