2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CAZUÍSTICĂ s. f. Parte a teologiei scolastice din evul mediu, care are drept obiect rezolvarea cazurilor de conștiință, folosind metoda disputelor subtile și (de obicei) de rea-credință, pentru a salva situații false sau dubioase; p. ext. ingeniozitate, dibăcie (în cele mai multe cazuri necinstită) în argumentarea unor teze false sau îndoielnice.

CAZUÍSTICĂ s. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încerca să rezolve cazurile de conștiință prin dispute subtile (dar de rea credință), pentru a ascunde situații false; p. ext. dibăcie (necinstită) în argumentarea unor teze false sau îndoielnice. – Fr. casuistique.

CAZUÍSTICĂ s.f. Parte a moralei stoice, talmudice, scolastice și iezuite, care încerca să rezolve cazurile de conștiință, dându-le interpretări meșteșugite pentru a ascunde situații false; (p. ext.) ingeniozitate, subtilitate, dibăcie (în argumentarea unor teze îndoielnice). [Gen. -cii. / < fr. casuistique].

CAZUÍSTICĂ f. 1) Parte a teologiei scolastice și a eticii, care recomanda soluționarea cazurilor de conștiință prin dispute. 2) fig. Argumentare subtilă, sofistică în susținerea unor teze (morale) îndoielnice. /<fr. casuistique

cazuistică f. partea teologiei morale care tratează despre cazuri de conștiință.

*cazuístică f. (d. lat. casus, caz). Acea parte a teologiiĭ care se ocupă de cazurile de conștiință.

CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique.

CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique.

cazuístic, ~ă [At: MAIORESCU, CR. III, 99 / P: ~zu-is~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr casuistique] 1 sf Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice. 2 sf (Pex) Argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. 3 a Bazat pe cazuistică (1). 4 a Privitor la cazuistică (2).

CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -e, adj. De cazuistică, referitor la cazuistică, bazat pe cazuistică. Argumentare cazuistică.

CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj. Bazat pe cazuistică, privitor la cazuistică. – Fr. casuistique.

CAZUÍSTIC, -Ă adj. Referitor la cazuistică, fundat pe cazuistică. [Cf. fr. casuistique].

CAZUÍSTIC, -Ă I. adj. bazat pe cazuistică. II. s. f. 1. parte a moralei stoice, talmudice, scolastice și iezuite care încerca să rezolve cazurile de conștiință, dându-le interpretări meșteșugite. 2. (peior.) justificare a unor practici imorale prin subtilități logice; (p. ext.) ingeniozitate, abilitate (în argumentarea unor teze îndoielnice). 3. sistem de investigații, analize și practici având la bază cazuri particulare, individuale. 4. (med.) ansamblu de cazuri de boală de un anumit profil, studiate și tratate. (< fr. casuistique)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cazuístică s. f., g.-d. art. cazuísticii; pl. cazuístici

cazuístică s. f., g.-d. art. cazuísticii; pl. cazuístici

cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. cazuístică, pl. cazuístice

cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. sg. cazuístică, pl. cazuístice

Intrare: cazuistică
cazuistică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cazuistică
  • cazuistica
plural
  • cazuistici
  • cazuisticile
genitiv-dativ singular
  • cazuistici
  • cazuisticii
plural
  • cazuistici
  • cazuisticilor
vocativ singular
plural
Intrare: cazuistic
cazuistic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cazuistic
  • cazuisticul
  • cazuisticu‑
  • cazuistică
  • cazuistica
plural
  • cazuistici
  • cazuisticii
  • cazuistice
  • cazuisticele
genitiv-dativ singular
  • cazuistic
  • cazuisticului
  • cazuistice
  • cazuisticei
plural
  • cazuistici
  • cazuisticilor
  • cazuistice
  • cazuisticelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cazuistică

  • 1. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Sistem de investigații, analize și practici având la bază cazuri particulare, individuale.
    surse: MDN '00
  • 3. medicină Ansamblu de cazuri de boală de un anumit profil, studiate și tratate.
    surse: MDN '00

etimologie:

cazuistic

etimologie: