12 definiții pentru cavalerism

cavalerísm sn [At: MAIORESCU, D. II 59 / Pl: ~e / E: cavaler + -ism] 1-13 Purtare, atitudine de cavaler (1-13) Cf loialitate, onestitate, vitejie.

CAVALERÍSM s. n. Purtare, atitudine de cavaler (6); vitejie, lealitate, onestitate; amabilitate, bunăvoință. – Cavaler + suf. -ism.

CAVALERÍSM s. n. Purtare, atitudine de cavaler (6); vitejie, lealitate, onestitate; amabilitate, bunăvoință. – Cavaler + suf. -ism.

CAVALERÍSM s. n. Purtare, atitudine de cavaler; vitejie, lealitate, onestitate (v. cavaleri); amabilitate, bunăvoință (v. cavaler II 2). Articulă cu slab protest, menit mai mult să-i evidențieze cavalerismul decît să fie crezut. REBREANU, R. I 209. Eu, nu-i vorbă, izbeam cu parul în dreapta și în stingă, dar asta numai așa de mîntuială sau, cel mult, spre a mă mîngîia cu închipuirea că săvîrșesc cine știe ce mare ispravă de cavalerism medieval. HOGAȘ, M. N. 186.

CAVALERÍSM s. n. Purtare, atitudine de cavaler; vitejie, lealitate, onestitate; amabilitate, bunăvoință. – Din cavaler + suf. -ism.

CAVALERÍSM s.n. Atitudine de cavaler; vitejie; lealitate; amabilitate, bunăvoință. [< cavaler + -ism].

CAVALERÍSM s. n. purtare, atitudine de cavaler (II, 1); vitejie; lealitate, onestitate. (< cavaler + -ism)

CAVALERÍSM n. 1) Comportare de cavaler; amabilitate; galanterie. 2) Atitudine atentă și curtenitoare față de femei; galanterie. /cavaler + suf. ~ism

cavalerism n. instituțiune militară, de un caracter religios propriă nobleței din evul mediu. Titlul de cavaler se conferia cu oarecari ceremonii religioase și militare: el impunea obligațiunea de a fi curagios și leal, a se arăta pretutindenea curtenitor către femei și a lua apărarea celor slabi.

*cavalerízm n., pl. urĭ și e (d. cavaler). O instituțiune feudală militară și religioasă proprie ordinuluĭ noblețeĭ și aĭ căreĭ membri, într’o epocă de violențe continue, îșĭ puseră sabia și forța în serviciul dreptuluĭ și al celor slabĭ. (Această instituțiune, ale căreĭ rădăcinĭ se crede că se găsesc în obiceĭurile germanice, se dezvoltă în evul mediŭ supt influența creștinizmuluĭ și a spirituluĭ de asociațiune. Cavaleriĭ, care exaltară sentimentu onoriĭ [cum o înțelegeaŭ eĭ] pînă la un grad neștiut pînă atuncĭ, eraŭ supușĭ formalităților uneĭ recepțiunĭ solemne și trebuĭaŭ să împlinească anumite condițiunĭ: te nășteaĭ nobil, dar te făceaĭ cavaler). Fig. Corectitudine și generozitate.

Intrare: cavalerism
cavalerism substantiv neutru
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cavalerism cavalerismul
plural
genitiv-dativ singular cavalerism cavalerismului
plural
vocativ singular
plural