CARETĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carâtă s. f.] – Din rus. kareta.

caretă sf [At: NEAGOE, Înv. 118/2 / V: ~râtă, ~rătă / Pl: ~te / E: rs карета] Trăsură elegantă, cu patru roți, închisă (cu coș, cu uși și cu geamuri) Cf butcă, caleașcă, cupeu, droșcă, landou, rădvan.

CARETĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carâtă s. f.] – Din rus. kareta.

CARETĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. V. caleașcă, rădvan, cupeu. Apoi a fost la noi și doctorul cu careta. SLAVICI, N. I 300. La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută. CARAGIALE, S. U. 27. – Variantă; (Mold.) carîtă (SADOVEANU, F. J. 298, ALECSANDRI, T. 46) s. f.

CARETĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carîtă s. f.] – Rus kareta.

CARETĂ s.f. Trăsură elegantă, închisă; cupeu. [Pl. -te, var. carîtă s.f. / < rus. kareta].

CARETĂ s. f. trăsură închisă. (< rus. kareta)

CARETĂ ~e f. Trăsură de lux acoperită, cu patru roți. /<rus. kareta

caretă f. trăsură elegantă și închisă, cupeu. [It. CARRETTA].

*carétă f., pl. e (ngr. karétia, d. it. carretta, de unde și rus. karéta; rut. karíta). Vechĭ. Trăsură închisă, cupeŭ. – Și carîtă (după rut.).

CARÂTĂ s. f. v. caretă.

carătă sf vz caretă

carâtă sf vz caretă

CARÂTĂ s. f. v. caretă.

CARÎTĂ s. f. v. caretă.

CARÎTĂ s. f. v. caretă.

CARÂTĂ s.f. v. caretă.

carîtă, V. caretă.

caretă s. f., g.-d. art. caretei; pl. carete

caretă s. f., g.-d. art. caretei; pl. carete

caretă s. f., pl. carete

caretă, -te.

CARETĂ s. v. cupeu, trăsură închisă.

caretă s. v. CUPEU.

caretă (carete), s. f. – Trăsură, caleașcă. Rus. kareta, din it. carretta (DAR). – Der. caretaș, s. m. (vizitiu).