CARMELIT, -Ă, carmeliți, -te, s. m. și f. Călugăr catolic care aparține unui ordin înființat în Spania în sec. XIII. – Din fr. carmélite.

carmelit, ~ă [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: fr carmélite] 1 smf Călugăr(iță) catolic(ă) care aparține unui ordin înființat în Spania în sec. XIII. 2 a Care aparține carmeliților (1). 3 a Care provine de la carmeliți (1). 4 a Referitor la carmeliți (1). 5 a Specific carmeliților.

CARMELIT, -Ă, carmeliți, -te, s. m. și f. Călugăr(iță) catolic(ă) care aparține unui ordin înființat în Spania în sec. XIII. – Din fr. carmélite.

CARMELIT, -Ă, carmeliți, -te, s. m. și f. Călugăr(iță) catolic(ă) făcînd parte dintr-un ordin înființat în Spania, în sec. al XIII-lea. – Fr. carmélite.

CARMELIT, -Ă s.m. și f. Membru al unui ordin călugăresc catolic, constituit în Palestina în sec. XII. [Cf. fr. carmélite, it. carmelita < Carmel – munte în Palestina].

CARMELIT, -Ă I. s. m. f. membru al unui ordin călugăresc catolic, celebru prin austeritatea sa. II. adj. inv., s. n. (de) culoare de un brun pal. (< fr. carmélite)

CARMELIT ~tă (~ti, ~te) m. și f. (în Palestina în sec. XII) Membru al unui ordin călugăresc catolic. /<fr. carmélite

*carmelít, -ă s. Călugăr, călugăriță din ordinu Munteluĭ Carmel, din Palestina. Acesta e un ordin de cavalerĭ instituit de Enric IV la 1608 și unit cu ordinu Sfîntuluĭ Lazar. Adj. De carmelit: mînăstire carmelită. Coloare carmelită, castaniŭ deschis.

carmelit s. m., pl. carmeliți

carmelit s. m., pl. carmeliți

carmelit s. m., pl. carmeliți

CARMELIT, -Ă (< fr.) s. m. și f. 1. Călugăr(iță) catolic(ă) făcînd parte din ordinul religios apărut spre 1180 într-o comunitate de eremiți adunați pe muntele Carmel, în Palestina. S-au stabilit în Europa, în 1235, adoptînd regulile de organizare ale dominicanilor (1431). În 1562, Sf. Ioan al Crucii și Tereza de Avila au reformat ordinul. ♦ carmeliți desculți = c. care au urmat Reforma.