3 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

carabắț sm [At: MARIAN, INS. XII, 309 / V: ~bét, ~béte, ~béț, cărăbéte / Pl: ~beți / E: ns cf cărăbuș, caraban] (Reg) 1 Larvă acvatică a unor insecte. 2 Un fel de crustaceu strâns cârcel. 3 (Fig) Om mic de statură. 4 Car1 (1).

carabéte sm vz carabăț

CARABẮȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larvă acvatică a unor insecte. [Var.: carabéte s. m.] – Et. nec.

CARABÉTE s. m. v. carabăț.[1]

  1. În original, acc. CARÁBETE, evident greșit. — LauraGellner

CARABĂȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larvă acvatică a unor insecte. [Var.: carabéte s. m.] – Et. nec.

CARABÉTE s. m. v. carabăț.

CARABÉTE s. m. v. carabăț.

CARABĂȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larva țânțarului sau a strechei. [Var.: carabéte s. m.] – Din carab[ar] (puțin folosit) + suf. -ăț.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

carabắț (reg.) s. m., pl. carabéți

carabăț s. m., pl. carabéți


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CARABAT s. m. (ZOOL.) Nume generic dat larvelor acvatice ale tricopterelor.

CĂRĂBĂȚ, Petrea, vornic al Țării de jos a Moldovei, în timpul domniei lui Ștefăniță. A învins în aug. 1518 la Ștefănești, pe Prut, o armată de tătari care invadase țara.

CĂRĂBĂȚ subst., un soiu de larvă, fig. „om scurt”. 1. – (LU; Tec. II; Glos); Petre vornicul 1518 (Urechi). – Darie, spătar (Sur YIII); Cărăbeț, I., act. 2. Carămbețul, 1743 (AO XXI 191).

Intrare: carabat
carabat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: carabăț
substantiv masculin (M26)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carabăț
  • carabățul
  • carabățu‑
plural
  • carabeți
  • carabeții
genitiv-dativ singular
  • carabăț
  • carabățului
plural
  • carabeți
  • carabeților
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M46)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, DLRM, DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carabete
  • carabetele
plural
  • carabeți
  • carabeții
genitiv-dativ singular
  • carabete
  • carabetelui
plural
  • carabeți
  • carabeților
vocativ singular
plural
Intrare: Cărăbăț
Cărăbăț nume propriu
nume propriu (I3)
  • Cărăbăț
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

carabăț carabete

  • 1. regional Larvă acvatică a unor insecte.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie: