CARABẮȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larvă acvatică a unor insecte. [Var.: carabéte s. m.] – Et. nec.

CARABÉTE s. m. v. carabăț.^[1]

carabắț sm [At: MARIAN, INS. XII, 309 / V: ~bét, ~béte, ~béț, cărăbéte / Pl: ~beți / E: ns cf cărăbuș, caraban] (Reg) 1 Larvă acvatică a unor insecte. 2 Un fel de crustaceu strâns cârcel. 3 (Fig) Om mic de statură. 4 Car¹ (1).

carabéte sm vz carabăț

CARABĂȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larvă acvatică a unor insecte. [Var.: carabéte s. m.] – Et. nec.

CARABĂȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larva țânțarului sau a strechei. [Var.: carabéte s. m.] – Din carab[ar] (puțin folosit) + suf. -ăț.

carabắț (reg.) s. m., pl. carabéți

carabăț s. m., pl. carabéți

CARABAT s. m. (ZOOL.) Nume generic dat larvelor acvatice ale tricopterelor.

CĂRĂBĂȚ, Petrea, vornic al Țării de jos a Moldovei, în timpul domniei lui Ștefăniță. A învins în aug. 1518 la Ștefănești, pe Prut, o armată de tătari care invadase țara.

CĂRĂBĂȚ subst., un soiu de larvă, fig. „om scurt”. 1. – (LU; Tec. II; Glos); Petre vornicul 1518 (Urechi). – Darie, spătar (Sur YIII); Cărăbeț, I., act. 2. Carămbețul, 1743 (AO XXI 191).