CAPIE s. f. Boală a ovinelor, bovinelor și caprinelor (provocată de localizarea teniei în creier) care se manifestă prin amețeli, convulsii și mișcări repezi și dezordonate; cenuroză, căpială. ♦ Animal care suferă de această boală. – Cf. sl. kapija.

capie sf [At: JAHRESBER. VIII, 315 / E: ns cf vsl кали] 1 Cenuroză. 2 Animal care suferă de capie (1).

CAPIE s. f. Boală a ovinelor, bovinelor, caprelor și cailor (provocată de localizarea la creier a teniei) care se manifestă prin amețeli, convulsii și mișcări repezi și dezordonate; cenuroză, căpială. ♦ Animal care suferă de această boală. – Cf. sl. kapija.

CAPIE s. f. Boală a ovinelor și bovinelor, provocată de fixarea embrionului unui vierme în centrii nervoși și care se manifestă prin amețeli, prin convulsii, prin mișcări grăbite și dezordonate. Ca prinși de capie, [boii] nu luau sama la izbituri. CAMILAR, N. II 47.

CAPIE s. f. Boală a ovinelor, bovinelor, caprelor și cailor (provocată de localizarea la creier a teniei), care se manifestă prin amețeli, convulsii și mișcări repezi și dezordonate. ♦ Animal care suferă de această boală. – Comp. v. sl. kapija.

CAPIE f. pop. (mai ales la oi) Boală a animalelor domestice, provocată de larva teniei și localizată în creier, manifestată prin amețeli, convulsii și mișcări dezordonate; cenuroză. [Sil. ca-pi-e] /<sl. capija

càpie f. 1. boală de creer a oilor care le face de se tot învârtesc pe loc cu mișcări convulzive până amețesc; 2. fig. mânie nebună, turbare de necaz. [Slav. KAPLIA, gută, lit. picătură (v. dambla); Mold. capchie: căpierea e concepută ca o paralizie cerebrală].

cápie f. (vsl. káplĭa, picătură. Cp. cu dambla). Un fel de turbare a oilor. – În est cápchie. V. răsfug.

CAPIU, -IE, capii, adj. (Despre ovine, bovine, caprine) Atins de capie. ♦ Fig. (Despre oameni) Năuc, zăpăcit. – Din capie.

CĂPIA, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. Fig. (Fam.) A se zăpăci, a înnebuni. [Pr.: -pi-a] – Din capiu.

capchin, ~ă a, av vz capiu

capiu, ~ie [At: ȘINCAI, HR. III, 170/27 / V: ~pchin, ~ă (Pl: ~chini, ~chine) / Pl: ~ii / E: ns cf vsl ϰaпи] 1 a (D. ovine, bovine, capre și cai) Atins de capie (1). 2 a (Fig; dom) Zăpăcit. 3 av (Îe) A umbla ~ A umbla ca nebunii, fără nici un scop.

căpia vi [At: LB / P: ~pi~a / Pzi: ~iez, (rar) căpii / E: capie] 1 (Pop; d. ovine și bovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2 (Fig; fam) A înnebuni.

CĂPIA, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. Fig. (Fam.) A se scrânti, a se țicni, a înnebuni. [Pr.: -pi-a] – Din capiu.

CAPIU, -IE, capii, adj. 1. (Despre animale) Atins de capie. Oaie capie. 2. Fig. (Despre oameni) Năuc, buimac, zăpăcit; nebun. D-ar fi de țîță, și tot n-ar fi așa de proastă și capie. Zi-i făptură sucită și pace bună! DELAVRANCEA S.31. Acolo șade o măiastră, și oricine merge la dînsa se întoarce capiu. ISPIRESCU, L. 278. ◊ Expr. A umbla capiu = a umbla ca nebunii, fără nici un scop. Umbla capiu pînă-n seară. PANN, P. V. I 156.

CĂPIA, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de capie. 2. Fig. (Familiar, despre oameni), A se scrînti, a se țicni, a înnebuni. Ați căpiat? se stropși el către cei doisprezece [oameni]. CAMILAR, T. 74. Ce vorbești, bărbate? ori ai căpiat astăzi? ISPIRESCU, L. 268. – Pronunțat: -pi-a.

CĂPIA, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de capie. 2. Fig. (Fam.) A se scrînti, a se țicni, a înnebuni. – Din capiu.

CAPIU ~e (~i) 1) (despre animale domestice) Care este bolnav de capie. Oaie ~e. 2) fig. (despre persoane) Care este zăpăcit; smintit; năuc. [Sil. ca-piu] /Din capie

A CĂPIA ~ez intranz. 1) (despre animale) A se îmbolnăvi de capie. 2) fam. (despre persoane) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a înnebuni; a se scrânti; a se țicni; a se sminti; a se trăsni; a se aliena. [Sil. -pi-a] /Din capiu

càpiu a. amețit, nebun: acolo șade o măiastră și oricine merge la dânsa, se întoarce capiu ISP. [V. capie].

căpià v. a avea amețeală, a înebuni: ce, ai căpiat?

cápiŭ, -e adj. (d. capie, s. f.). Nebun, zăpăcit. – În est cápchiŭ.

căpiéz v. intr. (d. capie). Mă îmbolnăvesc de capie. Fig. Iron. Înebunesc, turbez: aĭ căpiat, măĭ? V. tr. Lasă-mă în pace, că m’aĭ căpiat. – În est căpchiez.

capie (boală de oi) (reg.) (desp. -pi-e) s. f., art. capia (desp. -pi-a), g.-d. capii, art. capiei

capie (boală) (-pi-e) s. f., art. capia (-pi-a), g.-d. capii, art. capiei

capie (boală) s. f. (sil. -pi-e), art. capia (sil. -pi-a), g.-d. capii, art. capiei

capiu [piu pron. pĭu] adj. m., f. capie (desp. -pi-e); pl. m. și f. capii

căpia (a ~) (desp. -pi-a) vb., ind. prez. 1 sg. căpiez (desp. -pi-ez), 3 căpiază, 1 pl. căpiem; conj. prez. 1 sg. să căpiez, 3 să căpieze; ger. căpiind (desp. -pi-ind)

capiu [piu pron. pĭu] adj. m., f. capie (-pi-e); pl. m. și f. capii

căpia (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 căpiază, 1 pl. căpiem (-pi-em); conj. prez. 3 să căpieze; ger. căpiind (-pi-ind)

capiu adj. m. [-piu pron. -piu], f. capie (sil. -pi-e); pl. m. și f. capii

căpia vb. (sil. -pi-a), ind. prez. 1 sg. căpiez, 3 sg. și pl. căpiază, 1 pl. căpiem (sil. -pi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. căpieze; ger. căpiind (sil. -pi-ind)

capiu

căpia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. căpiază, ger. căpiind)

căpiez, -piază 3, -pieze 3 conj., -piam 1 imp., -piere inf. s.

CAPIE s. v. cenuroză.

CAPIE s. (MED. VET.) căpială, cenuroză, (pop.) răsfug. (Oaie bolnavă de ~.)

CAPIU adj. v. amețit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, tâmpit, zăpăcit.

CĂPIA vb. v. aliena, înnebuni, sminti, țicni.

capiu adj. v. AMEȚIT. BUIMAC. BUIMĂCIT. NĂUC. NĂUCIT. TÎMPIT. ZĂPĂCIT.

căpia vb. v. ALIENA. ÎNNEBUNI. SMINTI. ȚICNI.

capie (capii), s. f. – Boală a ovinelor, amețeală. Sl. kaplja (Cihac, II, 39; Loewe 70; DAR). – Der. căpia, vb. (despre animale, a se îmbolnăvi; a se țicni, a o lua razna); căpială, s. f. (capie, amețeală); căpietură, s. f. (capie); capiu, adj. (bolnav de capie; îndobitocit).

căpie, căpii, s.f. (înv.; reg.) poartă cu boltă.

căpia, căpiez, v.i. 1. (despre ovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. (fig.) A înnebuni, a se țicni, a turba. – Din capie „boală a ovinelor” (Scriban, MDA); din capiu „atins de capie; năuc, zăpăcit” (DLRM, DEX).

căpia, căpiez, vb. intranz. – 1. (despre ovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. (fig.) A înnebuni, a se țicni, a turba (Bud, 1908). – Din capie „boală a ovinelor” (cf. sl. kapija) (Scriban, MDA); din capiu „atins de capie; năuc, zăpăcit” (< capie) (DLRM, DEX).

căpia, căpiez, vb. intranz. – 1. (despre ovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. (fig.) A înnebuni, a se țicni, a turba (Bud 1908). – Din capie „boală a ovinelor” (cf. sl. kapija).

capiu, -ie, capii adj. năuc, zăpăcit