opțiuni

2 intrări

3 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres.

Cantabri pl. 1. (Munții), partea Pirineilor spanioli, în Biscaya; 2. popor din vechea Spania, cari locuiau la S. de golful Gasconiei.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre

Intrare: cantabră
cantabră substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cantabră
  • cantabra
plural
  • cantabre
  • cantabrele
genitiv-dativ singular
  • cantabre
  • cantabrei
plural
  • cantabre
  • cantabrelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: cantabru (adj.)
cantabru1 (adj.) adjectiv
  • silabație: can-ta-bru
adjectiv (A96)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cantabru
  • cantabrul
  • cantabru‑
  • cantabră
  • cantabra
plural
  • cantabri
  • cantabrii
  • cantabre
  • cantabrele
genitiv-dativ singular
  • cantabru
  • cantabrului
  • cantabre
  • cantabrei
plural
  • cantabri
  • cantabrilor
  • cantabre
  • cantabrelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cantabru (adj.)

  • 1. Care aparține cantabrilor, privitor la cantabri.
    surse: DEX '09

etimologie:

cantabru, -ă (persoană) cantabră cantabru

  • 1. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență.
    surse: DEX '09

etimologie: