canțonetă (< it. canzonetta; diminutiv de la canzone, „cântec”) 1. Cântec it. cu caracter cvasipopular. C. napolitană a cunoscut cea mai mare râspândire, fiind inclusă și în repertoriul marilor cântăreți. 2. În sec. 16-17, piese vocale scurte, ușoare, deseori dansante; formă a a b c c, factură simplă, ritmică viguroasă. Apar în numeroase tipărituri de epocă. Au compus c. Orazio Vecchi, Viadana, Monteverdi.