calomel sn [At: DA ms / Pl: ? / E: fr calomel] Clorură de mercur sub forma unei pulberi albe, fine, insolubile în apă, fără gust, fără miros, având acțiune purgativă și vermifugă Si: clorură mercuroasă.

CALOMEL s. n. Clorură de mercur, care se prezintă sub forma unui praf alb, insolubil în apă; se întrebuințează în medicină pentru proprietățile ei purgative și dezinfectante.

CALOMEL s. n. Clorură de mercur sub forma unui praf alb, insolubil în apă, cu întrebuințări în medicină. – Fr. calomel (< gr.).

CALOMEL s.n. Clorură de mercur, care se prezintă ca o pulbere albă, folosită ca purgativ și antiseptic. [< fr. calomel, cf. gr. kalos – frumos, melas – negru].

CALOMEL s. n. clorură de mercur, pulbere albă, insolubilă în apă, inodoră, folosită ca purgativ și vermifug. (< fr. calomel)

CALOMEL n. Substanță albă pulverulentă, insolubilă în apă, inodoră, folosită în medicină ca antiseptic și ca purgativ. /<fr. calomel

calomel n. protoclorură de mercuriu, întrebuințată în medicină ca purgativ și ca vermifug.

*calomél n. (fr. calomel, din calomélas, d. vgr. kalós, bun, și mélas, negru, fiind-că prafu alb care constituĭe calomelu e negru în timpu preparăriĭ). Chim. Protoclorură de mercur (antisifilitică și purgativă). V. clorură.

calomel s. n.

calomel s. n.

calomel s. n.

CALOMEL s. (CHIM., FARM.) clorură mercuroasă. (~ul are acțiune purgativă.)

CALOMEL s. (CHIM., FARM.) clorură mercuroasă. (~ are acțiune purgativă.)

calomel s. n. sg. purgativ.

a înghiți calomel expr. a fi mahmur / indispus.