CALIF, califi, s. m. Titlu purtat de monarhii din unele state musulmane, care dețineau puterea politică și religioasă, fiind considerat locțiitor al profetului Mahomed pe Pământ; persoană având acest titlu. – Din fr. calife.

calif sm [At: DUMITRACHE, 452 / V: (înv) ha~, cha~ / Pl: ~i / E: fr calife] 1 Titlu purtat, după moartea lui Mahomed, de șefii musulmanilor care dețineau puterea politică și pe cea religioasă. 2 Persoană care purta acest titlu.

CALIF, califi, s. m. Titlu purtat, după moartea lui Mahomed, de șefii musulmanilor care dețineau puterea politică și pe cea religioasă; persoană având acest titlu. – Din fr. calife.

CALIF, califi, s. m. Titlu luat după moartea lui Mahomed de către șefii musulmanilor care dețineau atît puterea politică cît și pe cea religioasă. V. padișah. Se plimbă visătoare Fatma, frumoasa fată A marelui Ben-Omar, califul din Bagdad. COȘBUC, P. I 52. Eu cred că, dacă ar afla ce gînduri ai, califul ar fi în stare să-ți încredințeze puterea lui pe o zi. CARAGIALE, O. III 65.

CALIF, califi, s. m. Titlu luat după moartea lui Mahomed de șefii musulmanilor care dețineau atît puterea politică cît și pe cea religioasă; persoană avînd acest titlu. – Fr. calife.

CALIF s.m. Titlu purtat de suveranii musulmani, succesori ai lui Mahomed. [Cf. fr. calife, it. califfo < ar. khalifa – vicar].

CALIF s. m. titlu purtat de șeful religios și politic la musulmanii sunniți. (< fr. calife)

CALIF ~i m. (la unele popoare musulmane) Conducător politic și religios al statului, considerat drept succesor al lui Mahomed. /<fr. calife

calif m. titlul vechilor suverani arabi, succesori ai lui Mahomed.

*calíf m. (fr. calif, d. ar. halife, succesor [al luĭ Mohamet]; turc. halif. V. calfă). Titlu primilor suveranĭ mohametanĭ. – Româniĭ, avînd sunetu h, ar trebui să zică halif.

halif sm vz calif

halíf, V. calif.

calif s. m., pl. califi

calif s. m., pl. califi

calif s. m., pl. califi

Calif de o zi – Expresia vine din basmele arabe, cuprinse în O mie și una de nopți (vezi „Lampa lui Aladin” și „Sesam, deschide-te!”). Se povestește acolo că un tînăr din Bagdad, pe nume Abu-Hassan, și-a destăinuit într-o zi unui oaspete necunoscut, visul lui de a fi calif (prinț domnitor mahomedan) măcar o singură zi. Habar n-avea că oaspetele misterios era însuși Harun al Rașid, sîngerosul și temutul calif din Bagdad, care într-adevăr a existat și a domnit în jurul anului 800. Pe Harun al Rașid l-a amuzat dorința tînărului. I-a turnat în vin un praf care să-l adoarmă; apoi a dat poruncă să fie transportat la palat și, cînd se va trezi, să i se dea toate onorurile, spre a-l face să creadă că realmente este calif. Timp de o zi, Abu-Hassan gustă din plăcerile califatului, dădu ordine și făcu pe califul în toată regula. Dar, seara, a fost din nou adormit și dus înapoi acasă. Basmul se sfîrșise. În schimb s-a născut expresia „Calif de o zi”, care desemnează un stăpînitor efemer, o persoană care numai pentru extrem de scurtă durată deține o anumită putere. În sensul acesta a folosit expresia și marele scriitor Tolstoi în romanul său Învierea la adresa unui vice-guvernator care, foarte puțină vreme, a ținut locul guvernatorului. Compozitorul francez Offenbach s-a inspirat din aceeași poveste și a compus o operetă. lar la noi, Caragiale a scris o povestire intitulată Abu Hassan, avînd subiectul basmului arab. LIT.