10 definiții pentru calcavură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană. – Et. nec.

CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană. – Et. nec.

CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț; în legătură cu verbele «a da», «a trage», «a mînca») Bătaie, (lovitură de) palmă; p. ext. dojana. Zmeul trase fetei... o calcavură, de auzi cîinii în Giurgiu. ISPIRESCU, L. 262. În loc de bucate, îți mînca o calcavură de cele tătărești. ALECSANDRI, T. 669.

CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană.

calcavură f. 1. cursă de prins vânat; 2. Mold. cureaua cu care cismarul ține lucrul strâns de genuchi; 3. fam. trânteală: i-a tras o calcavură. [Origină necunoscută].

calcavúră f. pl. ĭ (probabil turc. Cp. cu paceavură, tavatură). Cureaŭa cu care cizmaru ține strînsă pe genuchĭ încălțămintea la care lucrează. Fig. Fam. Trînteala (bătaĭe) orĭ mustrare aspră: ĭ-a tras o calcavură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

calcavúră (rar) s. f., g.-d. art. calcavúrii; pl. calcavúri

calcavúră s. f., g.-d. art. calcavúrii; pl. calcavúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

calcavúră (calcavúri), s. f.1. Curea cu care cizmarii fixează pantofii cînd îi repară. – 2. Bătaie. Tc. kalk vur (Iogu, GS, VI, 386).

Intrare: calcavură
calcavură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • calcavu
  • calcavura
plural
  • calcavuri
  • calcavurile
genitiv-dativ singular
  • calcavuri
  • calcavurii
plural
  • calcavuri
  • calcavurilor
vocativ singular
plural

calcavură

etimologie: