12 definiții pentru calamandros


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CALAMANDRÓS s. n. (Reg.) Neregulă, neorânduială, harababură. – Et. nec.

CALAMANDRÓS s. n. (reg.) Neregulă, neorânduială, harababură. – Et. nec.

CALAMANDRÓS s. n. (Rar) Harababură, neregulă, neorînduială; amestecătură de lucruri multe și felurite. D-apoi cu smîntînitul oalelor, ce calamandros făceam! CREANGĂ, A. 44.

CALAMANDRÓS s. n. (Reg.) Neregulă, neorânduială, harababură.

CALAMANDRÓS n. reg. Lipsă de ordine; dezordine; debandadă; harababură. /Orig. nec.

calamandros n. Mold. gălăgie, dezordine; cu smântânitul oalelor ce calamandroase făceam! CR. [Origină necunoscută].

calamandrós n., pl. oase și urĭ, și halamándră f., pl. e (var. din hărmălaĭe, mold. harma-). Mold. Fam. Amestec, tărăboĭ, tămbălăŭ, amuzament zgomotos, dezordine, scandal: aŭ făcut halamandră, unt cu ouă (rev, I. Crg. 13, 65).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

calamandrós s. n., pl. calamandroáse


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CALAMANDRÓS s. v. debandadă, deranj, dezordine, dezorganizare, haos, neorânduială, zăpăceală.

calamandros s. v. DEBANDADĂ. DERANJ. DEZORDINE. DEZORGANIZARE. HAOS. NEORÎNDUIALĂ. ZĂPĂCEALĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

calamandrós (-oáse), s. n. – Revoltă, dezordine, harababură, vacarm. – Var. chilimandros. Origine expresivă, ca în șandramaua, hond(o)ra-bond(o)ra, etc. Derivarea din țig. kelimangere „dansatori” (Graur, BL, III, 186) nu pare posibilă. După Scriban, este var. de la hărmălaie.

Intrare: calamandros
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • calamandros
  • calamandrosul
  • calamandrosu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • calamandros
  • calamandrosului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

calamandros

etimologie: