5 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂCA, cac, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A defeca. 2. Tranz. și refl. A (se) umple de excremente. ◊ Expr. S-a căcat în scăldătoare = se zice despre un om norocos. 3. Tranz. A murdări. 4. Tranz. Fig. A naște. – Lat. cacare.

CĂCAT, (1) căcați, s. m., (2) căcaturi, s. n. (Pop.) 1. S. m. Excrement. ◊ Căcat cu ochi = om (mai ales copil) de nimic. ◊ Expr. A mânca căcat = a spune minciuni. 2. S. n. Lucru de nimic; fleacuri. – V. căca.

cacă-fri si [At: DA ms / E: cacă (imperativ al lui căca) + frică] (Pfm) Om (foarte) fricos Cf: bășinos.

căca [At: LM / Pzi: cac / E: ml cacare] 1 vr (Trv; d. oameni) A defeca. 2-3 vtr A (se) murdări. 4-5 vtr A(se) umple de excremente. 6-7 vt (Îe) Are cine te ~, are cine te spăla Cine te bate te și mângâie. 8 vt (Trv; d. femei) A naște (cu ușurință, fără multe dureri). 9 vr (D. animale) A defeca.

căcat sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~ați / E: căca] 1 Materii fecale Si: (înv) căcârnat, excrement, scârnă. 2 Lucru de nimic Si: (pfm) căcătuț, căcățel. 3-4 (Îs) ~ cu ochi Om (mai ales copil) de nimic. 5 (Îe) A mânca ~ A minți.

cac, a căcá (vest) și cîca (est) v. tr. (lat. caco, -are). Triv. Murdăresc pin căcat: geamurĭ căcate de muște. V. refl. Îmĭ deșert mațele.

căcát (vest) și cîcat (est) m. (d. cac). Triv. Excrement de om, de animal carnivor, de maĭmuță orĭ de insecte: căcațĭ de muscă pe geamurĭ. S. n. pl. urĭ. Fleacurĭ, lucrurĭ fără valoare. V. baligă și găinaț.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

căca (a ~) (vulg.) vb., ind. prez. 1 sg. cac, 2 sg. caci, 3 ca; conj. prez. 1 sg. să cac, 3 să cace; imper. 2 sg. afirm. ca

căcat (excrement) (vulg.) s. m. / (fleac) (fam.) s. n., pl. căcați/căcaturi

*căca (a ~) vb., ind. prez. 3 ca

căcat (excrement) s. m. / (fleac) s. n., pl. căcați / căcaturi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

căca (cac, căcat), vb. – A defeca. – Mr., megl. cac, istr. cǫc. Lat. cacāre (Pușcariu 247; REW 1443; Candrea-Dens., 206; DAR); cf. it. cacare, prov., sp., port. cagar, fr. chier. Se folosește în formă refl., uneori tranzitiv trans. Cf. căcat. Der. caca, adv., adj. (rahat, murdărie, cuvînt infantil), cf. Iordan, BF, VI, 150; căcăcios, adj. (fricos, care face pe el); căcăfrică, s. m. (leneș; laș); căcălău, s. n. (belșug, cantitate mare, grămadă); căcănar, s. m. (latrinar); căcănărie, s. f. (meseria de latrinar); căcăniu, adj. (de culoarea frunzelor moarte); căcărează, s. f. (excrement de oaie, capră, iepure, șobolan, cu formă caracteristică ovoidală), care presupune un anterior *căcărea (cf. it. cacherello) cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 477), căcăreza, vb. (a defeca); căcări, vb. (a avea diaree; a alinta); căcărie, s. f. (toane, nazuri); căcător, adj. (care provoacă diaree); căcăstoare, s. f. (closet); căcătură, s. f. (defecare); căcău, s. m. (cioară albastră, Coracius garrula); căcîcea, s. m. (căcăcios); cîca, adj. și adv. (murdar, spurcat, cuvînt infantil); cîcă, s. f. (muci, murdărie, femeie murdară). Din rom. derivă bg. (po)kakam „a defeca” (Capidan, Raporturile, 233), și ngr. (sarak.) kakarandza „excrement” (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr. St., IV, 50, îl derivă eronat din it. cacare, cu suf. -anza.

CĂCA, cac, vb. I. Intranz. (cîteodată și tranz.) și refl. A defeca (2). (meglenorom., macedorom. cac, istrorom. cąc; < lat. cacāre (Pușcariu); cf. it. cacare, prov., sp., port., cat. cagar, fr. chier; din rom. sunt deriv. bg. (po)kakam (= căca) și ngr. kakarándza (= excrement))

CĂCAT, căcați, s. m. Excrement, fecale. (din lat. cacatus; cf. căca)

căcat (căcați), s. m. – Rahat, excrement. Lat. cacatus, cf. căca.Der. căcățiș, s. n. (fleac, nimic).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a (se) face de baftă / de basm / (eufem.) de cacao / de căcat (vulg.) expr. a (se) compromite; a se face de râs.

a căca steagul expr. (vulg.) a se afla într-o mare încurcătură; a avea necazuri mari.

a mânca căcat expr. (obs.) a minți.

a se căca împrăștiat expr. (vulg.) 1. a avea diaree. 2. a minți, a susține lucruri neadevărate. 3. a speria.

a se căca pe el expr. (vulg.) 1. a defeca în chiloți / în izmene etc. 2. a se grozăvi, a se lăuda. 3. a minți, a duce cu vorba. 4. a se speria.

căca, cac (pop., vulg.) I. v. t. a murdări cu materii fecale. II. a defeca.

căcat, căcați I s. m. (vulg.) 1. materii fecale. 2. persoană cu o conduită abominabilă. II. s. n. pl. căcaturi 1. fleacuri; lucruri de calitate inferioară. III interj. ei, aș!

Intrare: căca
verb (VT71)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căca
  • căcare
  • căcat
  • căcatu‑
  • căcând
  • căcându‑
singular plural
  • ca
  • căcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cac
(să)
  • cac
  • căcam
  • căcai
  • căcasem
a II-a (tu)
  • caci
(să)
  • caci
  • căcai
  • căcași
  • căcaseși
a III-a (el, ea)
  • ca
(să)
  • cace
  • căca
  • căcă
  • căcase
plural I (noi)
  • căcăm
(să)
  • cacăm
  • căcam
  • căcarăm
  • căcaserăm
  • căcasem
a II-a (voi)
  • căcați
(să)
  • cacați
  • căcați
  • căcarăți
  • căcaserăți
  • căcaseți
a III-a (ei, ele)
  • ca
(să)
  • cace
  • căcau
  • căca
  • căcaseră
Intrare: căcat (excrement)
căcat1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căcat
  • căcatul
  • căcatu‑
plural
  • căcați
  • căcații
genitiv-dativ singular
  • căcat
  • căcatului
plural
  • căcați
  • căcaților
vocativ singular
plural
Intrare: căcat (fleac)
căcat2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căcat
  • căcatul
  • căcatu‑
plural
  • căcaturi
  • căcaturile
genitiv-dativ singular
  • căcat
  • căcatului
plural
  • căcaturi
  • căcaturilor
vocativ singular
plural
Intrare: căcat (part.)
căcat3 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căcat
  • căcatul
  • căca
  • căcata
plural
  • căcați
  • căcații
  • căcate
  • căcatele
genitiv-dativ singular
  • căcat
  • căcatului
  • căcate
  • căcatei
plural
  • căcați
  • căcaților
  • căcate
  • căcatelor
vocativ singular
plural
Intrare: câcat
câcat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

căca, cacverb

popular
etimologie:

căcat, căcațisubstantiv masculin

  • 1. popular Excrement, fecal. DEX '09
    • 1.1. Căcat cu ochi = om (mai ales copil) de nimic. DEX '09
    • chat_bubble A mânca căcat = a spune minciuni. DEX '09
etimologie:
  • vezi căca DEX '09

căcat, căcaturisubstantiv neutru

  • 1. popular Lucru de nimic; fleacuri. DEX '09
etimologie:
  • vezi căca DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.