cașcavál n., pl. urĭ (turc. kaškaval, d. it. cácio, caș, și cavállo, cal, de la obiceĭu italian meridional de a pune la uscat cașcavalurile pe o prăjină legate cîte doŭă, adică „călare”; ngr. kaskaváli, bg. kaškaval. D. rom. vine ung. kaskavál). Brînză sărată tescuită în formă de disc. (Cel uscat, care se poate răzui p. macaroane, se numește grecesc, cel moale românesc). Fig. Funcțiune bine plătită, chilipir: a se vîrî în cașcaval. A te întinde la cașcaval, a te obrăznici, a-țĭ permite prea mult, a te îndesa la chilipir. V. caș și janț.