Definiția cu ID-ul 570675:

1) cĭont n., pl. cĭoante și cĭonturĭ (ung. csont, os. V. cĭontonog, cĭunt, cĭot și bont). Bucată, frîntură (de lemn). Trans. Banat. Iron. Pl. Oase, cĭolane: acolo ĭ-aŭ rămas cĭoantele (V. cĭoantă): Înghețat ca cĭontu (saŭ numaĭ cĭont), înghețat bocnă.