căpută sf [At: BIBLIA (1688), 159/1 / Pl: ~te / E: nct] 1 Parte a încălțămintei care acoperă partea superioară a labei piciorului Si: căputătură (2). 2 Parte de deasupra a labei piciorului, opusă tălpii. 3 (Reg) Ciorap gros, de lână, scurt numai până la gleznă, care se încalță peste ciorapul obișnuit și peste care se pun obiele.

CĂPÚTĂ, căpute, s. f. 1. Partea încălțămintei care acoperă pe deasupra laba piciorului. Trase de sub pat căputa unei ciubote. CAMILAR, N. II 303. Pantof de casă grosolan, făcut dintr-o cizmă sau gheată, căreia i se taie cît mai jos căputa. CARAGIALE, O. VII 187. 2. Partea de deasupra a labei piciorului, opusă tălpii, de la gleznă pînă la degete. (Într-un descîntec) cu mîna le-a luat Și le-a pus Cap La cap... Glezne La glezne, Căpută La căpută, Tălpi La tălpi. TEODORESCU, I. P. 385.

CĂPÚTĂ, căpute, s. f. 1. Parte a încălțămintei care acoperă pe deasupra laba piciorului. 2. Partea de deasupra a labei piciorului, opusă tălpii.

CĂPÚTĂ ~e f. 1) Parte a piciorului de la gleznă până la degete. 2) Parte a încălțămintei care acoperă această porțiune a piciorului. /Orig. nec.

căpută f. 1. partea piciorului dela încheetura gleznelor până la degete; 2. partea corespunzătoare a încălțămintelor. [Lit. partea (în)căpută a cismei în care intră încălțămintea].

căpútă f., pl. e (d. încăpută, a încăpea). Partea de la bot a încălțăminteĭ, numită și suĭuz.

căputa [At: ANON. CAR. / Pzi: ~tez, (rar) căput / E: căpută] 1-2 vt A pune căpute (1-2) noi la o încălțăminte uzată Si: a încăpută. 3 vt A înlocui, total sau parțial, partea care acoperă laba piciorului unui ciorap uzat Si: a încăpută. 4-5 vtr (Fig) A (se) potrivi ca o căpută la încălțăminte. 6 vt A însăila (de mântuială) Si: (reg) a înciocola. 7 vr (D. un văduv; rar) A se recăsători cu o văduvă.

CĂPUTÁ, căputez, vb. I. Tranz. A pune căpute noi la o încălțăminte uzată. Văzînd noi că era cît pe ce să se încaiere la bătaie, ne punem la mijloc și-i împăcăm cu mare greu; loan să mai dea un irmilic lui Pavel, iar el să-i căputeze ciubotele. CREANGĂ, A. 107. Ciubota căputată Bună-ar fi, cînd n-ar fi spartă. ȘEZ. V 15. ♦ A înlocui, total sau parțial, la un ciorap uzat, partea care îmbracă laba piciorului. – Variantă: încăputá (DELAVRANCEA, H. T. 16) vb., I.

ÎNCĂPUTÁ vb. I v. căputa.

CĂPUTÁ, căputez, vb. I. Tranz. A pune căpute noi la o încălțăminte uzată. ♦ A înlocui, total sau parțial, la un ciorap uzat, partea care acoperă laba piciorului. [Var.: încăputá vb. I] – Din căpută.

A CĂPUTÁ ~éz tranz. (încălțăminte uzată) A înzestra cu căpute noi. /Din căpută

căputà V. a pune căpute la carâmbii unei cisme.

căputéz v. tr. (d. căpută). Pun căpute la încălțăminte. – Și încăp-.

încăputéz, V. căputez.

căpută s. f., g.-d. art. căputei; pl. căpute

căpută s. f., g.-d. art. căputei; pl. căpute

căpútă s. f., pl. căpúte

căputa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. căputez, 3 căputează; conj. prez. 1 sg. să căputez, 3 să căputeze

căputa (a ~) vb., ind. prez. 3 căputează

căputá vb., ind. prez. 1 sg. căputéz, 3 sg. și pl. căputeáză

CĂPÚTĂ s. (prin Mold.) soiuz. (~ la încălțăminte.)

CĂPUTĂ s. (prin Mold.) soiuz. (~ la încălțăminte.)

CĂPUTÁ vb. a încăputa, (înv. și reg.) a însura. (~ ciorapii, încălțămintea.)

CĂPUTA vb. a încăputa, (înv. și reg.) a însura. (~ ciorapii, încălțămintea.)

căpútă (căpúte), s. f. – 1. Parte a încălțămintei care acoperă partea superioară a labei piciorului. – 2. Parte de deasupra a labei piciorului. Origine incertă. Este clară legătura sa cu sl. kopyto (› rom. copită); sl. kopytĭce „tip de încălțăminte”, dar nu este clară calea acestui der. Cf. mag. kapta „calapod de pantofi” (Cihac, II, 487;DAR), alb. këputsë (Philippide, II, 703), pe care Meyer 188 îl derivă cu mică probabilitate, din tc. papuç (Berneker 484). Der. căputa, vb. (a pune căpute noi); căputar, s. m. (cizmar); căputătură, s. f. (pantofi vechi; pantofi în general); încăputa, vb. (a căputa; a repara).

căpútă, căpute, s.f. – Partea încălțămintei care acoperă partea superioară a labei piciorului. – Et. nec. (DER, DEX, MDA); cuvânt autohton (cf. alb. këputsë), din rad. i.-e. *kep-, *(s)kep- „a acoperi, a înveli, a ascunde” (Russu, Philippide, NDU).

căpútă, -e, s.f. – Partea încălțămintei care acoperă partea superioară a labei piciorului. – Cuvânt autohton, cf. alb. këputsë (Russu 1981, NDU).

căpútă, căpute, s.f. 1. Partea încălțămintei care acoperă partea superioară a labei piciorului: „Bate cizma pă căpută, / Nu căta că talpa-i ruptă” (Bilțiu, 1994: 270). 2. (în expr.) Căputa piciorului = gleznă. – Cuv. autohton, cf. alb. këputs(ë), (Russu, Philippide, NDU) din rad. i.-e. *kep-, *(s)kep- „a acoperi, a înveli, a ascunde” (Russu).