CĂPRIOR, căpriori, s. m. I. Mamifer rumegător din familia cervidee, mai mic decât cerbul, cu blana roșcată-cafenie, picioare subțiri și agile, coarne mici, pline, caduce (Capreolus capreolus). II. I. Fiecare dintre bârnele încrucișate care fac parte din scheletul acoperișului unei case. 2. Fiecare dintre lemnele care formează suportul pe care se așază scândurile patului, platforma zidarului etc. [Pr.: -pri-or] – Lat. capriolus.

căprior sm [At: BIBLIA (1688), 246/1 / P: ~ri-or / Pl: ~i / E: ml capreolus] 1 (Zlg) Animal rumegător sălbatic, mai mic decât cerbul, cu picioare subțiri și agile, cu coarnele mici (Capreolus capreolus). 2 Fiecare dintre bârnele încrucișate din scheletul acoperișului unei case Si: (pop) cafer, cătușă, corn, coțofană, legători, sape, sugar, țăpoi. 3 Fiecare dintre lemnele care formează suportul pe care se așază scândurile patului, platforma zidarului etc. Si: capră (19). 4 (Rar) Lemn gros și lung de care se servește cineva spre a împinge sau a mișca un obiect greu Si: bârnă Vz pârghie, rangă. 5 (Trs; spc) Bârnă orizontală care unește o pereche de căpriori Si: chingă.

CĂPRIOR, căpriori, s. m. I. Animal rumegător sălbatic, mai mic decât cerbul, cu picioare subțiri și agile, cu coarne mici (Capreolus capreolus). II. 1. Fiecare dintre bârnele încrucișate care fac parte din scheletul acoperișului unei case. 2. Fiecare dintre lemnele care formează suportul pe care se așază scândurile patului, platforma zidarului etc. [Pr.: -pri-or] – Lat. capriolus.

CĂPRIOR, căpriori, s. m. I. Masculul căprioarei. V. țap. Căpriorul, cu ramurile coarnelor culcate pe spate, se năpusti în frunzișul întunecat. C. PETRESCU, S. 20. Ce vîrstă socoți că poate să aibă căpriorul acesta? NEGRUZZI, S.I 330. II. 1. Fiecare dintre bîrnele lungi, așezate două cîte două în formă de unghi cu vîrful în sus, făcînd parte din scheletul, acoperișului unei clădiri. Moș Precu anină un fînar mare de un căprior al șurii de lîngă livadă. SADOVEANU,O. II 62. Și steagul celor ce muncesc înfige-l sus pe căpriori, Să știe toți cîți îl privesc Că-i casa unor luptători. TOMA, V. 391. Tîrziu după miezul nopții coperișul cu căpriorii arși se prăbuși peste tavanul etajului. REBREANU, R. II 206. Vîntul începu... a scutura casa cea mică, în toate încheieturile căpriorilor ei. EMINESCU, N. 10. ◊ Fig. (Familiar) Se scoală-n sfîrșit Mihaileanu turbat... și-i arde lui Iorgu cu sete cîteva perechi de palme de-i strămută căpriorii. CARAGIALE, N. S. 95. 2. (Mai ales la pl.) Suport de lemn constînd din patru lemne încrucișate două cîte două și unite printr-o bîrnă orizontală, pe care se așază scîndurile patului, platforma zidarului etc. În alt colț un pat, adică cîteva scînduri pe doi căpriori, acoperite c-un mindir și c-o plapomă roșie. EMINESCU, N. 38. – Pronunțat: -pri-or.

CĂPRIOR, căpriori, s. m. I. Masculul căprioarei, animal mai mare decît aceasta și cu coarnele ramificate. II. 1. Fiecare dintre bîrnele încrucișate care fac parte din scheletul acoperișului unei case. 2. Suport de lemne pe care se așază scîndurile patului, platforma zidarului etc. – Lat. capriolus.

CĂPRIOR ~i m. 1) Masculul căprioarei. 2) Fiecare dintre bârnele puse câte două și împreunate la capătul de sus, care sprijină acoperișul unei construcții. [Sil. că-pri-] /<lat. capriolus

căprior m. l. mamifer rumegător având oarecare asemănare cu cerbul, numai cu două coarne, talie mică și formă elegantă; vânat căutat; 2. fig. lemn lucrat ce spri-jină lații unui acoperiș. [Lat. CAPREOLUS].

căpriór m. (lat. capréolus). Masculu căprioareĭ. Lemn vertical care sprijină alte lemne transversale la acoperemînt saŭ la alt-ceva. Fig. Iron. A muta cuĭva căprioriĭ fălcilor, a-ĭ trage niște pumnĭ în cît să-ĭ strîmbĭ fălcile.

coprior sm vz căprior

căprior (desp. că-pri-or) s. m., pl. căpriori

căprior (că-pri-or) s. m., pl. căpriori

căprior s. m. (sil. -pri-), pl. căpriori

CĂPRIOR s. 1. (ZOOL.) (pop.) țap. 2. (CONSTR.) (reg.) martac, (Transilv.) cafer, (Transilv., Ban. și Bucov.) corn. (~ la o casă.) 3. capră. (~ este un suport de lemn.)

CĂPRIOR s. v. falcă, maxilar.

CĂPRIOR s. 1. (ZOOL.) (pop.) țap. 2. (CONSTR.) (reg.) martac, (Transilv.) cafer, (Transilv., Ban. și Bucov.)corn. (~ la o casă.) 3. capră. (~ este un suport de lemn.)

căprior s. v. FALCĂ. MAXILAR.

căprior (căpriori), s. m. – 1. Animal rumegător sălbatic, mai mic decît cerbul. – 2. Cușac, riglă. – 3. Suport, stativ. – Mr. numai căprioară, s. f. Lat. capreŏlus (Pușcariu 208; Candrea-Dens., 251; REW 1649; DAR); cf. alb. kaprual (Philippide, II, 636, it. capriuolo, prov., cat. cabriol, fr. chevreuil. Sensul 2 este și romanic, cf. calabr. crapijolu, fr. chevron, sp. cabrio, toți cu același sens. Der. căprioară, s. f. (femela căpriorului); căprioraș, s. m. (unul din cei patru pari care formează scheletul scrînciobului); căpriori, vb. (a fixa căpriorii la o construcție); căprioreală, s. f. (acțiunea de a fixa căpriorii; sistem de căpriori sau ziduri de apărare).

căprior, căpriori, s.m. 1. Lemnul transversal ce prinde cornii casei între ei. 2. Tingă, cruce. – Lat. capreolus „țap sălbatic” (CDDE, MDA).

căprior, căpriori, s.m. – 1. Lemnul transversal ce prinde cornii casei între ei. 2. Tingă, cruce (ALRRM, 1971: 273). – Lat. capreolus „țap sălbatic” (Șăineanu, Scriban, Pușcariu, CDDE, DA, MDA).

căprior, -i, s.m. – 1. Suport, stativ, chingă. 2. Lemnul transversal ce prinde cornii casei între ei. 3. T’ingă, cruce (ALR 1971: 273). – Lat. capreolus.

CĂPRIOR (lat. capriolus) s. m. 1. Mamifer artiodactil, rumegător, răspîndit în toate pădurile de cîmpie și deal, mai mic decît cerbul (c. 1 m și 20-30 kg), cu blana roșcată vara și surie iarna, corp zvelt, picioare subțiri și agile, coarne pline, caduce; longevitate, 10-12 ani. Masculul căprioarei. 2. Fiecare dintre barele de lemn care susțin învelitoarea unui acoperiș și stratul-suport al acesteia (astereală sau șipci).

căprior, căpriori s. m. falcă, maxilar.

a-i strămuta (cuiva) căpriorii expr. a lovi (pe cineva) tare peste obraz.