2 intrări

16 definiții

CĂPÚȘĂ, căpușe, s. f. I. 1. (La pl.) Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se înfig în pielea animalelor și a omului și se hrănesc cu sânge (Ixodes); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. ◊ Expr. Ce-i în gușă, și-n căpușă, se zice despre un om sincer; care spune tot ce gândește. 2. (Fig.; în sintagma) Firmă-căpușă = firmă parazitară pe lângă o instituție sau o întreprindere mai mare, care intermediază controale, afaceri etc. în scopul obținerii unor avantaje financiare directe sau rapide. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de viță, din care se dezvoltă coardele și rodul; ochi1. – Cf. alb. këpushë.

CĂPÚȘĂ, căpușe, s. f. I. (La pl.) Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se înfig în pielea animalelor și a omului și se hrănesc sugându-le sângele (Ixodes); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. ◊ Expr. Ce-i în gușă, și-n căpușă, se zice despre un om sincer; care spune tot ce gândește. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de viță, din care se dezvoltă coardele și rodul; ochi1. – Cf. alb. këpushë.

CĂPÚȘĂ, căpușe, s. f. 1. Animal parazit din clasa arahnidelor, care se înfige în pielea animalelor (și a omului) și se hrănește sugîndu-le sîngele (Ixodes ricinus).Expr. Ce-i în gușă, și-n căpușă, se spune despre o persoană sinceră, fără ascunzișuri. 2. Plantă arborescentă, cu flori roșiatice și gălbui, ale cărei semințe uleioase sînt folosite ca purgativ (Ricinus communis); ricin. 3. Mugur de viță, din care se dezvoltă coarda și rodul; ochi. Incorditul și săpatul [viei] trebuie a se face mai nainte de a crăpa ochii sau căpușa. I. IONESCU, P. 250.

CĂPÚȘĂ, căpușe, s. f. I. Animal parazit din clasa arahnidelor, care se înfige în pielea animalelor și se hrănește sugându-le sângele (Ixodes ricinus).Expr. Ce-i în gușă, și-n căpușă, se zice despre un om sincer, care spune tot ce gândește. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de viță, din care se dezvoltă coardele și rodul; ochi. – Comp. alb. këpushë.

căpúșă (animal, plantă, mugur) s. f., art. căpúșa, g.-d. art. căpúșei; pl. căpúșe

căpúșă (animal, plantă, mugure) s. f., art. căpúșa, g.-d. art. căpúșei; pl. căpúșe

căpúșă sf [At: CANTEMIR, IST. 105 / Pl: ~șe / E: ns cf alb kepushe] 1 (Lpl) Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se înfig în pielea animalelor și se hrănesc sugându-le sângele (Ixodes). 2 Animal care face parte din genul căpușe (1) Si: (pop) acăriță, bătucel, botoș, chercheliță, chicheriță, mierlăriță, muscă-de-cal, păduche. 3 (Pop; îe) Ce-i în gușă și-n ~ Se spune despre un om sincer, care spune tot ce gândește. 4 (Pop; îe) A mânca ca o ~ A mânca mult. 5 (Pop; îe) A se face ~ A fi sătul peste măsură. 6 (Pop; îe) A fi ca o ~ A fi umflat. 7 (Ent) Vierme care roade rădăcinile porumbului, nedefinit mai îndeaproape. 8 (Bot; reg; mpl) Ricin (Ricinus communis). 9 (Bot; reg) Mugur de viță din care se dezvoltă coardele Si: ochi1. 10 Parte a căruței nedefinită mai îndeaproape.

CĂPÚȘĂ s. 1. (ENTOM.; Ixodes) (pop.) păduche, (reg.) acăriță, bătucel, botoș, chicheriță, cârcel, mielăriță, țeche, muscă-de-cal. 2. (ENTOM.; Melophagus ovinus) (reg.) acăriță, mielăriță. 3. (BOT.; Ricinus communis) ricin.

CĂPÚȘĂ ~e f. 1) Insectă parazită din clasa arahnidelor care se înfige în pielea animalelor sau a oamenilor și se hrănește cu sânge. 2) fam. Mugur de viță de vie; ochi. /Cuv. autoht.

căpușă f. 1. specie de aracnidă ce se lipește de bărbia vitelor (Melophgus ovinus); 2. numele vulgar al ricinului: unt de căpușă; 3. vlăstar de viță de vie. [Albanez KĂPUȘĂ].

căpúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (d. cap cu sufixu -ușă, adică „cu capu mare, unflat [!]”; mrom. cîpușă, căpușă, căpșună. D. rom. vine alb. kápuša, sîrb. krpuša, bg. kapuš. V. căpșună). Un arahid (ixódes ricinus) care se prinde de vite și de alte animale (maĭ ales pe la urechĭ) și se desprinde greŭ. (Cînd e flămînd, e turtit ca o foaĭe; cînd e sătul, e unflat ca un bob de fasole. V. chichiriță. 2). Mugur (maĭ ales la vită): ĭ-a dat căpușa. Fig. Ce are´n gușă, și´n căpușă, ce are´n inimă, are și pe buze, e sincer. 3). Ricin. V. căpușesc.

ricin n. plantă ale cării grăunțe dau un uleiu purgativ (vulgar căpușă).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CĂPÚȘĂ s. 1. (ENTOM.; Ixodes) (pop.) pădúche, (reg.) acăríță, bătucél, botóș, chícheriță, cîrcél, mielăríță, țéche, muscă-de-cál. 2. (ENTOM.; Melophagus ovinus) (reg.) acăríță, mielăríță. 3. (BOT.; Ricinus communis) ricin.

CĂPUȘĂ (cuv. autohton) s. f. 1. Acarian parazit din genul Ixodes, lung de 4—10 mm, care se înfige în pielea animalelor și a omului și se hrănește cu sînge. C. transmite unele boli, ca piroplasmoza vitelor cornute, encefalita etc. ◊ Expr. Ce-i în gușă și-n căpușă, se zice despre un om care spune tot ce gîndește 2. (BOT.) Ricin (2).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

căpușă, căpușe s. f. 1. (peior.) parazit social. 2. (er.) vagin.

a suge pe cineva ca o căpușă expr. a tapa de bani (pe cineva).

Intrare: căpușă
căpușă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular căpușă căpușa
plural căpușe căpușele
genitiv-dativ singular căpușe căpușei
plural căpușe căpușelor
vocativ singular
plural
Intrare: căpușa
verb (VT201) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) căpușa căpușare căpușat căpușând singular plural
căpușea căpușați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) căpușez (să) căpușez căpușam căpușai căpușasem
a II-a (tu) căpușezi (să) căpușezi căpușai căpușași căpușaseși
a III-a (el, ea) căpușea (să) căpușeze căpușa căpușă căpușase
plural I (noi) căpușăm (să) căpușăm căpușam căpușarăm căpușaserăm, căpușasem*
a II-a (voi) căpușați (să) căpușați căpușați căpușarăți căpușaserăți, căpușaseți*
a III-a (ei, ele) căpușea (să) căpușeze căpușau căpușa căpușaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)