2 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂLARE adv. (Adesea adjectival) Încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De(-a) călare = a) călărind, din fuga calului; b) fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa. A fi călare pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). [Formă gramaticală: pl. (adjectival) călări] – Lat. caballaris, -em.

călare [At: URECHE, ap. LET. II, 206/13 / Pl: ~ri, ~lări / E: ml caballaris, -rem] 1 sm (Înv) Călăreț (1). 2 a Încălecat pe cal sau pe alt animal ori pe un obiect. 3 av (Îe) A fi ~ A fi beat. 4 av (Îe) A fi ~ pe haidea (sau pe ciumag) A fi mereu gata de ducă, grăbit. 5 av (Îe) A fi ~ pe situație A fi stăpân pe situație. 6 av (Îlav) De (a) ~ Călărind. 7 av (Îal) Fără odihnă. 8 av (Îe) Nici ~, nici pe jos Nici așa, nici așa. 9 av Pe cal.

CĂLARE adv. (Adesea adjectival) încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De(-a) călare = a) călărind, încălecat; din fuga calului, de pe cal; b) fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa. A fi călare pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). [Formă gramaticală; pl. (adjectival) călări] – Lat. caballaris, -em.

CĂLARE adv. (Adesea în legătură cu verbele «a fi», «a ședea» sau cu verbe de mișcare) Încălecat pe cal, pe un alt animal sau, p. ext., pe un obiect. Cîrlig venea călare pe căluțul lui. CAMILAR, TEM. 201. L-am adus [pe cățel] de departe într-o desagă a tar niței: am călătorit cu el călare. SADOVEANU, N. F. 14. În ziua aceea urcam, călare, un deal de lîngă Dorna. GALACTION, O. I 333. Ședea călare pe burduvul cu banii. CREANGĂ, P. 54. Ades călare pleacă în mîndre nopți cu lună. EMINESCU, O. I 96. ◊ Fig. Cu vuiet de vînturi veniră Norii, călare pe zmei, și noapte făcură-n văzduhuri. COȘBUC, P. II 61. ◊ Loc. adv. De-a (sau de) călare sau de-a-n călarele = călărind, din fuga calului; fig. fără odihnă, fără răgaz. Hai, Gheorghiță, îmbucă ceva de-a călare. SADOVEANU, B. 152. La zile anumite sta-ntr-o piață O veche diligență-n- căpătoare, Cu surugiii sprinteni de-a călare. ANGHEL- IOSIF, C. M. II 160. Mai fă-mi un bine și cu iapa, să mîn boii de călare! CREANGĂ, P. 47. Zi și noapte, de călare, Se bate-n patru hotare. ALECSANDRI, P. P. 173. ◊ Expr. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa; nici în car, nici în căruță. A sta (sau a ședea) călare în inima cuiva = a ști tot ce cugetă cineva, a-i cunoaște toate gîndurile. Eu șăd călare în inima lor și, nu că mă laud, dar știu toate măruntaiele dintr-însele. CREANGĂ, P. 161. A fi călare pe situație = a fi stăpîn pe situație. ◊ (Adjectival) Ei vin dinspre cătunul lor la vale, călări pe cai mărunți. BOGZA, C. O. Femeia a vorbit de turma de trei sute de oi și de trei oameni călări. SADOVEANU, B. 166. S-ajung curînd în cale, s-alătură călări, Și unul înspre altul se pleacă-n dezmierdări. EMINESCU, O. I 97. De aici, îmi zise Smărăndița, trăsurile nu mai pot merge; noi vom urca dealul călări. BOLINTINEANU, O. 328. ♦ (Substantivat; învechit) Călăreț. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți. EMINESCU, O. I 148. – Forme gramaticale: pl. (adjectival și substantivat) călări; (în locuțiuni) călarele.

CĂLARE adv. (Adesea adjectival) Încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De-a (sau de) călare = călărind; din fuga calului; fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa; nici în car, nici în căruță. A fi călare pe situație = a fi stăpîn pe situație. [Formă gramaticală: pl. (adjectival) călări] – Lat. caballaris.

CĂLARE adv. Încălecat pe cal, pe alt animal sau pe un obiect. A merge ~. /<lat. caballaris

călare adv. pe cal. [Cf. lat. CABALLARIUS, rândaș de cai].

căláre adj., pl. ă (d. călar). Pe cal, călăreț: bărbațĭ, femeĭ călărĭ. Adv. Pe cal: mergem călare. – Și de-a călare.

A’N-CĂLARELE (-DE) loc. adv. 👉 CĂLARE.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

călare1 adj. m. și f., pl. călări

călare2 adj. m. și f., pl. călări

călare adv., adj. m. și f.; pl. m. și f. călări

călare, -lări (un bărbat călare, o femeie călare, doi bărbați călări, două femei călări; umblă călare).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂLARE adv., adj. 1. adv. încălecat, (Mold., Transilv. și Ban.) călărește. (Stă ~.) 2. adj. încălecat. (Om ~.) 3. adj. v. ecvestru.

CĂLARE s. v. cavalerist, călăreț.

călare s. v. CAVALERIST. CĂLĂREȚ.

CĂLARE adv., adj. 1. adv. încălecat, (Mold., Transilv. și Ban.) călărește. (Stă ~.) 2. adj. încălecat. (Om ~.) 3. adj. ecvestru. (O statuie ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

călare adj.1. Încălecat pe cal, pe un alt animal, pe un obiect etc. – 2. Dominînd o situație. – 3. Cu piciorul în șa, neobosit, fără a avea stabilitate. – 4. (S. m.) Soldat de cavalerie. – Mr. (n)călar, megl. (an)călar, istr. călǫr. Lat. caballaris (DAR) sau callabarius (Pușcariu 153; Candrea-Dens., 210; REW 1440), cu schimbare de declinare; cf. alb. kaljuar, it. cavagliere, prov. cavalier, fr. chevalier, sp. caballero, port. cavalleiro. Schimbarea de declinare pare mai puțin probabilă decît der. directă de la caballaris; forma înv. călariu, citată de DAR, este destul de îndoielnică, deoarece toate ex. aduse sunt la pl. călări, formă de asemenea normală plecîndu-se de la călare. Cf. cal, încăleca. Der. călăraș, s. m. (călăreț, persoană care călărește; sol, mesager); călărășie, s. f. (îndeletnicirea de călăreț); călărășime, s. f. (cavalerie); călăresc, adj. (propriu unui călăreț); călărește, adv. (călare); călăreț, adj. (călare), pe care Candrea-Dens., 212 și DAR încearcă să-l explice printr-un lat. *caballericius; călăreț, s. m. (persoană care călărește); călări, vb. (a merge călare); călărie, s. f. (acțiunea de a călări); călărime, s. f. (cavalerie); călărit, adj. (pe care se călărește; dominat, influențat); călărit, s. n. (călărie); încălăra, vb. refl. (a încăleca). – Din rom. provine tc. kalaraș „mesager”.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CĂLARE adj. și adv. 1. Calara b. (Ard); Călărești t. (Glos). 2. Călărașul (ib.) < subst. călăraș.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a merge călare expr. (înv.) a călători fără bilet de tren, a face blatul pe tren.

călare pe situație expr. sigur pe sine.

nici albă, nici neagră / nici cal, nici măgar / nici călare, nici pe jos / nici în car, nici în căruță expr. 1. (d. o situație) nehotărât, indecis. 2. ambiguu, de o calitate sau o compoziție incertă.

Intrare: Călare
Călare nume propriu
nume propriu (I3)
  • Călare
Intrare: călare
călare1 (adv.) adverb
adverb (I8)
  • călare
călare2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A93)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călare
  • călarele
  • călare
  • călarea
plural
  • călări
  • călării
  • călări
  • călările
genitiv-dativ singular
  • călare
  • călarelui
  • călări
  • călării
plural
  • călări
  • călărilor
  • călări
  • călărilor
vocativ singular
plural
călari
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

călareadverb
călare, călareadjectiv

  • 1. (Adesea adjectival) Încălecat pe cal, pe alt animal sau, prin extensiune, pe un obiect. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Cîrlig venea călare pe căluțul lui. CAMILAR, TEM. 201. DLRLC
    • format_quote L-am adus [pe cățel] de departe într-o desagă a tarniței: am călătorit cu el călare. SADOVEANU, N. F. 14. DLRLC
    • format_quote În ziua aceea urcam, călare, un deal de lîngă Dorna. GALACTION, O. I 333. DLRLC
    • format_quote Ședea călare pe burduvul cu banii. CREANGĂ, P. 54. DLRLC
    • format_quote Ades călare pleacă în mîndre nopți cu lună. EMINESCU, O. I 96. DLRLC
    • format_quote figurat Cu vuiet de vînturi veniră Norii, călare pe zmei, și noapte făcură-n văzduhuri. COȘBUC, P. II 61. DLRLC
    • format_quote Ei vin dinspre cătunul lor la vale, călări pe cai mărunți. BOGZA, C. O. 370. DLRLC
    • format_quote Femeia a vorbit de turma de trei sute de oi și de trei oameni călări. SADOVEANU, B. 166. DLRLC
    • format_quote S-ajung curînd în cale, s-alătură călări, Și unul înspre altul se pleacă-n dezmierdări. EMINESCU, O. I 97. DLRLC
    • format_quote De aici, îmi zise Smărăndița, trăsurile nu mai pot merge; noi vom urca dealul călări. BOLINTINEANU, O. 328. DLRLC
    • chat_bubble De(-a) călare = călărind, din fuga calului. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Hai, Gheorghiță, îmbucă ceva de-a călare. SADOVEANU, B. 152. DLRLC
      • format_quote La zile anumite sta-ntr-o piață O veche diligență-ncăpătoare, Cu surugiii sprinteni de-a călare. ANGHEL- IOSIF, C. M. II 160. DLRLC
      • format_quote Mai fă-mi un bine și cu iapa, să mîn boii de călare! CREANGĂ, P. 47. DLRLC
    • chat_bubble figurat De(-a) călare = fără odihnă. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Zi și noapte, de călare, Se bate-n patru hotare. ALECSANDRI, P. P. 173. DLRLC
    • chat_bubble Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble A sta (sau a ședea) călare în inima cuiva = a ști tot ce cugetă cineva, a-i cunoaște toate gândurile. DLRLC
      • format_quote Eu șăd călare în inima lor și, nu că mă laud, dar știu toate măruntaiele dintr-însele. CREANGĂ, P. 161. DLRLC
    • chat_bubble A fi călare pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). DEX '09 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.