câșla sf vz câșlă

cấșlă sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I 217/22 / V: ~la / Pl: ~le / E: tc kişla] 1 (Mil; înv) Tabără de iarnă a tătarilor. 2 (Înv) Așezământ provizoriu turcesc sau tătăresc. 3 (Reg) Stână mai mare Si: căsoaie, stână, suhat, târlă. 4 (Reg) Loc unde se mulg vacile dintr-o cireadă și se prepară brânză și unt. 5 (Reg) Casă în care stau ciobanii. 6 (Reg) Grajd. 7 (Iuz) Categorie.

CÎ́ȘLĂ, cîșle, s. f. 1. (Învechit) Așezămînt provizoriu (turcesc sau tătăresc). 2. (Regional) Așezare de păstori, unde se mulg oile sau vacile; stînă. Dîndu-i voie să facă o cîșlă de vite, cu hotărît loc pentru pășunea vitelor. La TDRG. La toată cîșla sau odaie unde se strînge fruptul vacilor, trebuiește a fi o pivniță. La TDRG.

CẤȘLĂ, câșle, s. f. 1. (Înv.) Așezământ provizoriu (turcesc sau tătăresc). 2. Așezare de păstori unde se mulg oile sau vacile; stână. – Tc. kișla.

cî́șlă f., pl. e (turc. kyšla, cazarmă, d. kyš, ĭarnă, adică „locuință de ĭarnă”; rus. kišlĕá, fermă). Stînă de ĭarnă saŭ și de vară (tîrlă, perdea, odaĭe). Comarnic provizorĭŭ.

câșlă (cấșle), s. f. – 1. (Înv.) Tabără de iarnă a tătarilor. – 2. Tabără, campament. – 3. Așezare stabilă a ciobanilor, mai ales în timpul iernii. – Mr. cășlă, megl. cășlá. Tc. kișla „cazarmă” (Șeineanu, II, 93; Lokotsch 1281), cf. bg. kŭsla, rus. kišlja „gospodărie”. – Der. cîșlar, s. m. (baci); cîșlăriță, s. f. (băciță); cîșlărie, s. f. (așezare a ciobanilor).

câșlă s.f. 1. (înv.) cartier de iarnă (tătăresc). 2. (înv.) așezământ provizoriu (tătăresc). 3. așezământ provizoriu de păstori; stână, târlă.