CÎNEPĂ s. f. 1. Plantă textilă cu tulpina înaltă și dreaptă și cu frunze dințate, purtînd (cea de vară) numai flori bărbătești sau (cea de toamnă) numai flori femeiești; se cultivă pentru fibrele sale care se scot de pe tulpină și pentru uleiul care se extrage din semințe (Cannabis sativa). (Cu sens colectiv) Mă dau iute pe-o creangă mai spre poale, și o dată fac: zup! în niște cînepă. CREANGĂ, A. 40. [Sticletele] zboară, la cînepă se lasă, Ciupește două fire. NEGRUZZI, S. II 302. Avem cînepă de vară, Ș-o mîncă focul pe-afară, Iară cînepă de toamnă în șopron stă ca o doamnă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. ◊ Expr. (Glumeț) Cînepa-dracului = păr (încîlcit), plete. Cînd se duce băiatul acasă fără nici un purcel, îl înhață moșneagul de cînepa-dracului, și-i trage o sfîntă de bătaie. ȘEZ. II 154. ◊ Compus: cînepa-codrului = cînepioară (2). 2. Fibrele textile scoase de pe tulpina plantei descrise mai sus. [Oamenii] sînt îmbrăcați în pantaloni largi de cînepă. BOGZA, C. O. 183. Avea o biciușcă de cele de cînepă, împletită de mîna lui. CREANGĂ, P. 107. Fetele de la Veza Nu știu toarce cînepă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 452.