CĂTINEL adv. Încet și cu băgare de seamă, lin și cu luare-aminte, încetinel, încetișor, domol, lin; tiptil. Liniștea de toamnă e ca o apă, în care chiar dacă plescăi cu o piatră, se vălurește cătinel, din ce în ce mai cătinel, pînă se întinde la loc, molcomă și netedă. V. ROM. februarie 1952, 189. Vîntul bătea cătinel și pînzele cortului fîlfîiau. SADOVEANU, O. V 401. În vîrful degetelor, cătinel, țiindu-și răsuflul, au trecut prin un șir de odăi. NEGRUZZI, S.I 78. ◊ (Rar) Nel-cătinel = încet-încet. Și astfel, nel-cătinel, ajunse acasă. ISPIRESCU, U. 59. – Variantă: cîtinel (SBIERA, P. 170, CREANGĂ, P. 97) adv.