CĂRĂRUȘĂ, cărărușe, s. f. Diminutiv al lui cărare; cărăruie. V. potecuță. Fata apucă pe o cărărușă pieloasă, umedă. AGÎRBICEANU, S. P. 18. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului. EMINESCU, N. 95. Ori ți-ai pierdut cărărușă Prin vale pe la Brîndușa? ALECSANDRI, P. P. 398. ◊ Fig. Vai de mine!... de-abia însurat ș-o și uitat cărărușă casei. ALECSANDRI, T. I 242. – Pl. și: (învechit) cărăruși (SBIERA, P. 89, NEGRUZZI, S. III 93).