căplan, căplani, s.n. – (reg.; bis.) Capelan; preot al unei capele catolice: „Apoi mănăstirea o dus-o la casă căplenească aici, în sat ș-o șădzut căplan în ea” (Papahagi, 1925: 312; Ieud). ♦ (onom.) Căplan, Caplan, Căplescu, nume de familie (7 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Var. a lui caplan (< capelan < it. capellano, MDA; < magh. káplán, cf. germ. Kaplan „capelan”).