CĂLĂFĂTUI, călăfătuiesc, v b. IV. Tranz. A astupa găurile unei luntri, ale unei corăbii etc. cu calafat. Arabul evadase. Barca n-o putuse lua, că era păzită de santinelă. Se mulțumise să fugă pe mare cu sicriul pe care-l chituise și-l.călăfătuise bine ca să nu intre apă în el. BART, E. 276.