bănește av [At: (a. 1818) ap. GCR II, 221/29 / E: ban² + -ește] 1-4 (Înv) Cu (sau în) bani² (lichizi). 5 în privința banilor².

bănéște adv. Cu privire la bani, la avere; din punctul de vedere al banilor. • /ban¹ + -ește.

BĂNEȘTE adv. În ce privește banii: stă destul de bine bănește [bănesc¹].

BĂNEȘTE adv. Cu privire la bani, din punctul de vedere al banilor. De cîte ori țara a stat mai rău bănește, de atîtea ori regele a cerut să i se dea mai mult. LIT. ANTIMONARHICĂ 168.

BĂNEȘTE adv. În privința banilor¹. – Din ban¹ + suf. -ește.

bănéște adv. Cu bani: a ajuta bănește. Din punct de vedere al banilor, financiarmente: vorbind bănește.

băni³ [At: ANON. CAR. / Pzi: ~nesc / E: mg bánni] 1 vt (Înv) A trata cu cineva. 2 vt (Reg) A nu lăsa pe cineva în pace. 3 vr (Reg) A se căi.

băni² vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 124/21 / Pzi: ~nesc / E: ban² + -i] 1 Abate bani² (1). 2 (Reg) A cheltui bani² (1). 3-4 (Îrg) A scoate bani² (1) de la cineva (silindu-l).

băni¹ [At: HEM 3197 / Pzi: ~nesc / E: ban¹ + -i] 1-3 vt A învesti pe cineva cu titlul de ban¹ (2, 4, 6). 4-6 vi A exercita funcția de ban¹ (3, 6,12).

bănésc², -eáscă adj. (în Ev. Med.) Care ține de ban², care se referă la ban sau la bănie. • pl. -ești. /ban² + -esc.

băni vb. IV. (în Ev. Med., în Țările Rom.) tr. A învesti pe cineva cu titlul de ban² ◆ (intr.) A exercita funcția de ban². • prez. ind. -esc. /ban² + -i.

‡BĂNI¹ (-ănesc) vb. tr. Trans. 1 A da bani, a cheltui: oamenii din sat se mirau de unde bănește el atîta potop de ban (RET.) ¶ 2 ‡A scoate bani de la cineva, a-l sili să dea bani: pre unii da la închisori de-i bănea, apoi îi slobozea (N.-COST.).

BĂNI² (-ănesc.) I. vb tr. 1 🔎 A ridica la rangul, de Ban, a face Ban ¶ 2 familiar A se adresa cuiva cinstindu-l cu titlul de Ban: nu mă tot băni! (HASD.). II. vb. intr. A stăpîni ca un Ban: că te-oiu ridica Ban la Craiova Și tu că-i băni De te-i ferici (TEOD.).

BĂNI, bănesc, vb. IV. 1. Tranz. (învechit) A face (pe cineva) ban, a ridica (pe cineva) la treapta de ban. Vodă a bănit pe Golescu. La HEM. 2. Intranz. A exercita funcția de ban. Te-oi ridica Ban la Craiova, Și tu că-i băni, De te ferici. TEODORESCU, P. P. 48.

BĂNI, bănesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A ridica pe cineva la rangul de ban². 2. Intranz. A exercita funcția de ban². – Din ban².

BĂNI vb. 1. (Ban.) A trata cu cineva, a face o înțelegere. Bĕnuiĕsk. Ago cum aliquo. Tracto. Curam gero. AC, 330. 2. (Mold.) A nu lăsa în pace, a sîcîi, a face mizerii. Pre unii da la închisori, de-i bănea, apoi îi slobozea. N. COSTIN. Variante: bănui (AC, 330). Etimologie: magh. bánni „a trata cu cineva”. Cf. ajunge; zădărî, zăhăi. verb

BĂNUI¹ vb. v. băni. verb

2) bănésc v. tr. (d. ban 1). Fac ban (boier). Zic cuĭva „ban”. V. intr. Trăĭesc ca un ban. Vechĭ. (d. ban 2). V tr. Jăfuiesc de banĭ, sfănțuiesc. Trans. Fam. A bani banĭ, a face (a scoate) banĭ (parale).

bănește adv.

băni (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bănesc, 3 sg. bănește, imperf. 1 băneam; conj. prez. 1 sg. să bănesc, 3 să bănească

băni (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bănesc, imperf. 3 sg. bănea; conj. prez. 3 să bănească

băni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bănesc, imperf. 3 sg. bănea; conj. prez. 3 sg. și pl. bănească

băni, bănesc, vb. IV (înv.) 1. a trata cu cineva. 2. a sâcâi, a face mizerii cuiva.