opțiuni
  • info

2 intrări

11 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUTUCI, butucesc, vb. IV. Tranz. A băga picioarele, mâinile sau gâtul unui arestat sau ale unui prizonier într-un butuc (5). – Din butuc.

butuci vt [At: ISPIRESCU, L. 35 / Pzi: ~ucesc / E: butuc] (Îvr) A băga picioarele, mâinile, sau gâtul unui arestat sau ale unui prizonier într-un butuc.

butuci vb. IV. tr. (mai ales în Ev. Med.; compl. indică picioarele, mîinile sau gîtul unui arestat sau ale unui prizonier) A băga în butuci. Picioarele nu se mai mișcară, ca și cînd ar fi fost butucite (ISP.). • prez. ind. -esc. /butuc + -i.

BUTUCI, butucesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A băga picioarele, mâinile sau gâtul unui arestat sau ale unui prizonier într-un butuc (5). – Din butuc.

BUTUCI, butucesc, vb. IV. (Rar) A băga mîinile, gîtul sau (mai ales) picioarele unui arestat sau ale unui prizonier într-un butuc de tortură. Picioarele nu se mai mișcară, ca și cînd ar fi fost butucite. ISPIRESCU, L. 35.

BUTUCI, butucesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A băga picioarele, mîinile sau gîtul unui arestat sau unui prizonier într-un butuc (5). – Din butuc.

butucì v. a pune sau a prinde în butuci: picioarele nu se mai mișcară, parc’ar fi fost butucite ISP.

butucésc v. tr. (d. butuc). Pun în butuc, vorbind de condamnațĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

butuci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. butucesc, 3 sg. butucește, imperf. 1 butuceam; conj. prez. 1 sg. să butucesc, 3 să butucească

butuci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. butucesc, imperf. 3 sg. butucea; conj. prez. 3 să butucească

butuci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. butucesc, imperf. 3 sg. butucea; conj. prez. 3 sg. și pl. butucească

Intrare: butucire
butucire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • butucire
  • butucirea
plural
  • butuciri
  • butucirile
genitiv-dativ singular
  • butuciri
  • butucirii
plural
  • butuciri
  • butucirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: butuci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • butuci
  • butucire
  • butucit
  • butucitu‑
  • butucind
  • butucindu‑
 singular plural
  • butucește
  • butuciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • butucesc
 (să)
  • butucesc
  • butuceam
  • butucii
  • butucisem
a II-a (tu)
  • butucești
 (să)
  • butucești
  • butuceai
  • butuciși
  • butuciseși
a III-a (el, ea)
  • butucește
 (să)
  • butucească
  • butucea
  • butuci
  • butucise
plural I (noi)
  • butucim
 (să)
  • butucim
  • butuceam
  • butucirăm
  • butuciserăm
  • butucisem
a II-a (voi)
  • butuciți
 (să)
  • butuciți
  • butuceați
  • butucirăți
  • butuciserăți
  • butuciseți
a III-a (ei, ele)
  • butucesc
 (să)
  • butucească
  • butuceau
  • butuciră
  • butuciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

butuci, butucescverb

  • 1. învechit A băga picioarele, mâinile sau gâtul unui arestat sau ale unui prizonier într-un butuc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Picioarele nu se mai mișcară, ca și cînd ar fi fost butucite. ISPIRESCU, L. 35. DLRLC
etimologie:
  • butuc DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.