BURTĂ, burți, s. f. 1. Abdomen, pîntece. Da, i-am văzut pe toți... Pe miliardarii cu burțile moi, Pe toți îngrășații din războită de ieri. DEȘLIU, G. 44. Afin lovi cerbul de trei ori în burtă. ISPIRESCU, L. 116. ◊ Fig. Nu simți că a plecat corabia, dacă ești în burta ei. CAMIL PETRESCU, T. II 613. ◊ Expr. A sta cu burta la soare = a sta degeaba. A se lungi cu burta la pămînt = a se umili peste măsură. Sluțenia de neom se topea de dragostea fetei, se lungea cu burta pe pămînt și umbla cu șoșele, cu moinele, să înduplece fata a-l lua de bărbat. ISPIRESCU, L. 47. Burtă de popă, se zice despre cineva care mănîncă și bea mult. Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din pîntece de vacă. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. Burta butoiului.