15 definiții pentru burnuz burnus


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BURNÚZ, burnuzuri, s. n. 1. Manta de lână cu glugă, pe care o poartă arabii. 2. (Reg.) Scurteică pe care o poartă țărăncile. – Din tc. burnuz.

burnúz sn [At: CRĂINICEANU, ap. ȘIO / Pl: ~e, ~uri / E: tc burnuz] 1 (Pop) Manta largă cu glugă. 2 (Bas) Scurteică purtată de femei. 3 (Mol) Pieptar din piele de cârlan, cusut cu flori și fluturi. 4 (Litr) Manta de lână albă sau neagră, cu glugă, purtată de arabi.

BURNÚZ, burnuzuri, s. n. 1. Manta de lână cu glugă, pe care o poartă arabii. 2. (Reg.) Scurteică pe care o poartă țărancele. – Din tc. burnuz.

BURNÚZ, burnuzuri, s. n. 1. Manta de lînă (albă sau neagră), cu glugă, pe care o poartă arabii. 2. (Mold.) Scurtă pe care o poartă țărancele. Era cam sărăcăcios îmbrăcată, cu un burnuz de satin. CONTEMPORANUL, IV 87. – Variantă: (1) burnús s. n.

BURNÚZ, burnuzuri, s. n. 1. Manta de lână cu glugă, pe care o poartă arabii. 2. (Reg.) Scurtă pe care o poartă țărancele. – (1) Fr. bornous, (2) tc. burnuz.

BURNÚZ s.n. (Rar) Manta de lână cu glugă, purtată de arabi. [Pl. -uri, var. burnus s.n. / < fr. burnous, cf. ar. burnus].

BURNÚZ s. n. manta de lână (albă sau neagră) cu glugă, la arabi. (< fr. burnous)

BURNÚZ ~uri n. 1) Manta de lână, cu glugă, purtată de arabi. 2) pop. Haină scurtă de obicei îmblănită, purtată, mai ales, de femeile de la țară; scurteică; cațaveică. /<turc. burnuz, fr. burnous

burnúz n., pl. urĭ și e (tc. burnuz, d. ar. burnus; ngr. burnuzi, sîrb. burnus, sp. albornos, fr. burnous). Dobr. Manta bărbătească cu glugă. Mold. Scurteĭcă bărbătească de blană de oaĭe orĭ suman scurt blănit. Bas. Palton. Neol. Manta albă cu glugă, cum poartă Arabiĭ.

burnus n. 1. manta mare de lână cu glugă (cum poartă Arabii): Arabii înveliți în burnusuri albe AL.; 2. haină mare cu glugă (în Dobrogea); 3. scurteica țărancelor (din Basarabia). [Turc. BURNUZ].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

burnúz s. n., pl. burnúzuri

burnúz s. n., pl. burnúzuri


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

burnúz (-ze), s. n. – Manta de lînă cu glugă purtată de arabi. Tc. burnuz (Șeineanu, II, 64), păstrat în limba literară datorită întîlnirii cu fr. bournous.

Intrare: burnuz
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • burnuz
  • burnuzul
  • burnuzu‑
plural
  • burnuzuri
  • burnuzurile
genitiv-dativ singular
  • burnuz
  • burnuzului
plural
  • burnuzuri
  • burnuzurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • burnus
  • burnusul
  • burnusu‑
plural
  • burnusuri
  • burnusurile
genitiv-dativ singular
  • burnus
  • burnusului
plural
  • burnusuri
  • burnusurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

burnuz burnus

  • 1. Manta de lână cu glugă, pe care o poartă arabii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. regional Scurteică pe care o poartă țărăncile.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: cațaveică scurteică un exemplu
    exemple
    • Era cam sărăcăcios îmbrăcată, cu un burnuz de satin. CONTEMPORANUL, IV 87.
      surse: DLRLC

etimologie: